Confidenţialitate


Olimpicii internaţionali şi profesorii lor vor primi burse de merit şi premii


Olimpicii internaţionali şi profesorii lor vor primi burse de merit şi premii

Camera Deputaţilor a adoptat, marți, cu 268 voturi „pentru” şi o abţinere, proiectul de lege al Guvernului prin care premianţii la olimpiadele internaţionale şi profesorii lor să primească burse de merit şi premii.

Proiectul prevede acordarea burselor de merit „olimpic internaţional” elevilor care au obţinut distincţii, respectiv locurile I, II, III şi menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale.

Bursele de merit olimpic internaţional vor fi acordate vreme de un an de la obţinerea dinstincţiei, iar cuantumul lunar al acestora este diferit, în funcţia de premiul obţinut.

Astfel, locul I va avea o bursă echivalentă cu salariul minim brut pe ţară, locul al II-lea va primi 75% din salariul minim, locul al III-lea – 50%, iar menţiunea – 25%.

La rândul lor, profesorii care au pregătit elevi ce au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale vor primi un premiu al cărui cuntum se stabileşte prin ordin al Ministrului Educaţiei.

Inițiativa legislativă a fost trimisă spre dezbatere şi adoptare Parlamentului în luna iunie.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…