Confidenţialitate


Număr record de turiști pe Valea Prahovei


Număr record de turiști pe Valea Prahovei

Stațiunile de pe Valea Prahovei au rămas în topul preferințelor turiștilor care au ales să deschidă sezonul estival la munte. În minivacanța de Rusalii, gradul de ocupare în unitățile de cazare din zona Sinaia-Bușteni-Azuga este de 80 la sută, anunță Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

Traficul pe DN1 este mai aglomerat ca niciodată, se circula bară la bară, pe ambele benzi de urcare, încă din dreptul localității Câmpina, iar coloana de mașini se întinde  până la ieșire din Azuga către Predeal.


Practic, un drum București – Bușteni se face într-un timp mai mare decât dacă ați fi ales să mergeți spre litoralul românesc. Șoferii care s-au încumetat să plece de acasă au spus că au făcut chiar și patru-cinci ore de la ieșirea din București, până în Sinaia, drum care se face în mai puțin de două ore, în condiții de trafic normal.


Așa cum era de așteptat, aglomerația de pe DN1 s-a mutat în stațiuni, pentru că turiștii care au scăpat din coșmarul traficului s-au întâlnit la o altă coadă, în fața telecabinelor din Bușteni. În aceste condiții, pentru a ajunge la principalele atracții turistice de pe Platoul Bucegi, unde se află Sfinxul, Babele și Crucea de pe Caraiman, este nevoie din nou de răbdare.
Pentru un drum cu telecabina, care nu durează mai mult de un sfert de oră, oamenii au stat la coadă cel puțin două ore.


Conform Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, prețurile la unitățile de cazare din zona stațiunilor montane nu sunt deloc mici: de la 484 lei/persoană pentru 4 nopţi de cazare cu mic dejun inclus şi cină barbeque la o pensiune de 3 stele, până la 1000 de lei/persoana-4 nopţi de cazare, cu mic dejun inclus la un hotel de 4 stele.


Valorile de trafic ridicat pe DN1 se așteaptă să rămână la un nivel constant inclusiv sâmbătă, iar începând de luni, aglomerația se va muta, ca de obicei, pe sensul de coborâre, Brașov – București.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează