Confidenţialitate


Nu uitați! În această noapte se trece la ora de vară


Nu uitați! În această noapte se trece la ora de vară

În noaptea de sâmbătă, 24 martie, spre duminică (ultima a acestei luni calendaristice), 25 martie, ora 03.00 devine ora 04.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3).

Ora de vară este valabilă până în ultima duminică a lunii octombrie (28).

CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece România în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă la noi pentru prima dată în 1932.

Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale).

Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară potrivit www.astro-urseanu.ro, citata de Agerpres.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţei nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul Romaniei, care la art (1) precizează că: “In cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o ora în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00”, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările UE.

Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată la 8 februarie 2018 în Parlamentul European.

Mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bi-anuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară şi care are loc în prezent în ultimul weekend din martie şi, respectiv, octombrie. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, însă indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane, au susţinut deputaţii.

Ei cer Comisiei să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei. Rezoluţia a fost adoptată cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri.

În România, o propunere legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la începutul lunii martie 2018.

Pe continentul european, schimbarea orei se face în toate ţările, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei, unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară.

Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar.

 


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează