Confidenţialitate


Noile reguli pentru școala online, în Monitorul Oficial | Părinții pot asista la lecții și se pot pune absențe


Noile reguli pentru școala online, în Monitorul Oficial | Părinții pot asista la lecții și se pot pune absențe

Regulile pentru școala online au fost publicate în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, profesorii pot da note fără să mai ceară acordul părinților. De asemenea, se pot pune și absențe.

Astfel, temele pe care le primesc elevii prin școala online trebuie să fie creative și să nu-i obosească, atât fizic cât și emoțional.

Potrivit documentului, elevii trebuie să aibă timp și pentru activități recreative.

Pentru a proteja datele cu caracter personal, este interzisă înregistrarea lecțiilor predate online.

Elevii au obligația să nu divulge altor persoane datele de conectare pentru platforma prin care participă la cursurile online. Prezența este obligatorie. Dacă nu asistă, elevul primește absență.

La lecțiile online, pot participa și părinții, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.

În 283 de școli din țără, cursurile vor fi online pentru că se află în scenariul roșu. Iar în aproape 4 900 școli, va fi sistemul hibrid: o parte din elevi vor fi prezenți fizic la școală, iar ceilalți vor face cursurile online, prin rotație.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…