Confidenţialitate


Noile legi ale Justiției: Aleșii dezbat procedura numirii procurorilor de rang înalt


Noile legi ale Justiției: Aleșii dezbat procedura numirii procurorilor de rang înalt

Dezbaterile din Comisia specială parlamentară pentru legile Justiţiei continuă, miercuri, cu proiectul privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Marţi, notează Agerpres, s-a discutat până la articolul 236 dintre cele 294 ale actului normativ, majoritatea textelor fiind adoptate în forma Guvernului.

Membrii comisiei au acceptat, însă, unele amendamente propuse de Partidul Național Liberal şi de Consiliul Superior al Magistraturii, preluate de grupurile parlamentare.

Potrivit unui amendament adoptat, care aparţine PNL, “delegarea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se poate dispune o singură dată, pentru cel mult un an, fără posibilitatea prelungirii, fără a fi necesar gradul profesional prevăzut la art. 176 alin. (2), dar cu respectarea condiţiilor de vechime prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de procuror la aceste structuri specializate”.

În varianta propusă de Guvern, delegarea se făcea o singură dată, pentru cel mult şase luni, fără posibilitatea prelungirii.

Un alt amendament, propus de CSM şi preluat de grupurile parlamentare, prevede că ‘în cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcţie prin demisie, Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazuri justificate, poate stabili un termen de maximum 90 de zile de la care demisia să devină efectivă, perioadă în care judecătorul sau procurorul este obligat să-şi îndeplinească toate atribuţiile în vederea finalizării lucrărilor în curs’. În forma Guvernului, acest termen era de 30 de zile.

Parlamentarii din comisie au adoptat, la propunerea CSM, şi un amendament care prevede că şi copiii cu dizabilităţi ai judecătorului sau procurorului decedat au dreptul la pensia de urmaş, calculat din pensia de serviciu aflată în plată.

Conform, unui alt amendament propus de CSM şi adoptat, “judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să aibă, în timpul şedinţelor de judecată, ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei la care funcţionează”.

Dezbateri mai lungi au suscitat articolele referitoare la drepturile magistraţilor, precum şi cele privind pensionarea, nefiind acceptat niciun amendament.

Timpul de dezbatere în comisie stabilit pentru acest proiect este de 15 ore, din care au mai rămas 36 de minute, a anunţat preşedintele comisiei, Gabriel Andronache.

Membrii comisiei au de definitivat mai multe articole amânate, printre care şi cele referitoare la numirea procurorilor de rang înalt.

Proiectul statutului judecătorilor şi procurorilor este al treilea act normativ din pachetul legilor Justiţiei dezbătut de comisie, după cele referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii şi organizarea judiciară, care deja au fost adoptate de plenul Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat în cazul celor trei acte normative, iar senatorii vor avea ultimul cuvânt.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează