Confidenţialitate


Noaptea Muzeelor, în zeci de oraşe, comune și sate din România


Noaptea Muzeelor, în zeci de oraşe, comune și sate din România

Cea de a 18-a ediţie a Nopţii Muzeelor programează aproape 200 de evenimente în zeci de oraşe, comune și sate din țară.

Sâmbătă, publicul va avea acces la numeroase spaţii culturale, cu activităţi diverse şi interactive, adaptate tuturor vârstelor şi intereselor.

La București, Noaptea Muzeelor înregistrează un record absolut de 64 de obiective culturale ce îşi vor deschide porţile sâmbătă, unele dintre ele de dimineaţă, majoritatea până târziu în noapte.

‘Pentru această ediţie, avem intervenţii culturale în spaţii muzeale în aer liber şi închise, de teatru, de operă, de ateneu, în filarmonici şi biserici, în studiouri radio, în castele, palate si cetăţi, în biblioteci, în studiouri de creaţie, în centre culturale, în grădini de artă, în cartiere creative, în spaţii de ştiinţă şi experimente, în spaţii ale memoriei comunismului şi ale abuzului, în pavilioane şi în galerii de artă, în mori de hârtie. Vom fi peste tot’- a declarat Dragoş Neamu, Coordonator Departament Relaţii Internaţionale şi Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor.

Toate înscrierile din circuitul Noaptea Muzeelor 2022 sunt disponibile online.

‘În premieră, la această ediţie, publicul bucureştean se poate reîncărca cu energie în punctele Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Arthub şi Art Safari. Veţi avea nevoie pentru că anul acesta avem record de muzee şi entităţi culturale participante – 64. Este motivul pentru care am pregătit pentru dumneavoastră Bragagizantul, o licoare energizantă, 100% naturală, produsă pentru prima oară în România sub marca ‘Braga Boierească’.

Muzeul Pandemiei, proiectul nostru de suflet, va prezenta un nou proiect expoziţional despre violenţa şi abuzurile asupra femeilor si a copiilor în perioada cât am trăit în bule. Anul trecut a fost despre identităţi fragile, iar anul acesta ne vom întreba cu indignare: ‘De ce mai stai cu el!?’. Răspunsul îl afli la ARCUB, Hanul Gabroveni’ – Dragoş Neamu.

Tot de Noaptea Muzeelor 2022 în Bucureşti, Primăria Capitalei se deschide pentru publicul larg în intervalul orar 18:00 – 24:00, vizitatorii putând redescoperi istoria şi arhitectura palatului care găzduieşte Primăria, dar şi poveşti despre oraşul trecut şi prezent prin expoziţii, proiecţie de film şi o instalaţie video despre Bucureşti. De asemenea, STB S.A. va pune la dispoziţia publicului linia suplimentară de autobuze 362 – Noaptea Muzeelor, care vor circula între ora 19:00 şi 02:00, la interval de 30 de minute, pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Presei, la tarife de călătorie cuprinse în grila tarifară aflată în vigoare.

Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind anticipat şi primit cu entuziasm de public de fiecare dată.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…