Nichita Stănescu: ”Este esențial a iubi înainte de a urî”

Poetul, scriitorul şi eseistul Nichita Stănescu, pe numele său complet Nichita Hristea Stănescu, s-a născut pe 31 martie 1933, la Ploieşti.

A fost student al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti. A debutat cu poezie simultan în revistele “Tribuna” şi “Gazeta literară” (1957), iar debutul editorial a avut loc în 1960 cu volumul “Sensul iubirii”, inaugurând colecţia “Luceafărul” a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă.

Volumele sale de versuri au apărut în Bulgaria, Iugoslavia, Suedia, Cehoslovacia.

Premiile primite pentru creația sa stau mărturie a talentului și recunoașterii valorii poeziei sale: Premiul Uniunii Scriitorilor (1964, 1969, 1972,1975), Premiul Internațional „Gottfried von Herder” (1975), Premiul ”Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii ”Opera Magna” (1978), Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internațional de poezie de la Struga, Macedonia iugoslavă (1982).

În 1977, scriitorul suedez Arthur Lundkvist l-a propus Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu, victimă a abuzului de alcool, a încetat din viaţă la Spitalul Fundeni din Bucureşti, la vârsta de 50 de ani.

Pe 3 iulie 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Într-un interviu acordat lui Adam Puslojić, poet şi traducător sârb, Nichita Stănescu descrie ce sunt cărţile pentru el, iar răspunsul este memorabil.

„Ceea e este iarba pentru pământ, ceea ce sunt peştii pentru mare, ceea ce sunt păsările pentru aer, ceea ce sunt cuvintele de dragoste pentru om”.