Confidenţialitate

Ana Blandiana, despre alegerile din 2024: Am scris tot timpul, de 30 și ceva de ani, că a nu merge la vot este forma supremă de iresponsabilitate | VIDEO

Poeta, scriitoarea și activista civică Ana Blandiana a fost invitata Mădălinei Dobrovolschi în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM, ediție specială de Ziua Îndrăgostiților. Ana Blandiana a spus la Europa FM că „oamenii nu mai simt nevoia să aleagă din moment ce nu mai au ce”, având în vedere că există o Coaliție de Guvernare cu „două extrem puse la un loc?”, referindu-se la alegerile din anul 2024 în calitate de activistă civică. În calitate de scriitoare și poetă, Ana Blandiana a spus că România mai are conexiune cu poezia și vede acest lucru în numărul de volume publicate, numărul tinerilor poeți și numărul oamenilor tineri prezenți la lansările sale de carte.

Ana Blandiana, despre politica din România: „Mi-e greu să spun ce va urma”

Mădălina Dobrovoloschi: Pentru că sunteți un om atât de implicat civic dintotdeauna, care sunt așteptările pe care le aveți anul acesta, un an cu patru rânduri de alegeri?

Ana Blandiana: „Cel puțin de 30 și ceva de ani, după 89, nu am făcut altceva decât să scriu tot timpul că a nu merge la vot, a nu vota este forma supremă de iresponsabilitate și este pentru prima oară când sigur că mă voi duce, dar este sigur că nu știu… După părerea mea, ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp și nu mă refer la Coaliția de Guvernare, faptul că s-a creat o monstruoasă Coaliție – două extrem puse la un loc.

Dar ce s-a pierdut în felul acesta este sensul democrației, pentru că e clar că oamenii nu mai simt nevoia să aleagă din moment ce nu mai au între ce, din moment ce ei sunt împreună. În orice caz, este grav și la asta se mai adaugă și tot ce este pe plan internațional. Mi-e greu să spun ce va urma”.

Ana Blandiana, despre conexiunea României cu poezia: „Numărul poeților este mare, numărul cărților de poezie este de ordinul miilor pe an”

Mădălina Dobrovolschi: Cum simțiți România? Mai există conexiunea cu poezia?

Ana Blandiana: „Nu știu în ce măsură pot vorbi în numele cititorilor, deși la toate lansările am avut cozi nesfârșite, ore întregi de autografe, dar ceea ce este sigur este că la nivelul poeților tineri totul merge perfect. Adică, deși este o lume în care este clar că un tânăr care intră știe că nu are la ce să se aștepte, totuși numărul poeților este mare, numărul cărților de poezie este de ordinul miilor pe an.

Nu înseamnă că toate sunt foarte bune, nu înseamnă că toți sunt mari poeți, dar selecția se produce. Există masa din care să se producă. Deci, stăm foarte bine. Și asta se vede și la festivalurile internaționale și avem efectiv poeți buni care își publică cărțile făcând rost de bani de la părinți. Nu are legătură cu succesul din societate, dar încă o dată: totuși, acest succes există din moment ce la târgurile de carte în jurul poeților cunoscuți sunt mari aglomerări de oameni”.

Ana Blandiana, despre lansarea volumului „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal: 31 august 1988 – 12 decembrie 1989”: „M-am gândit un an dacă public sau nu public jurnalele și argumentul a fost că ar fi bine să citească cei care nu erau născuți”

Mădălina Dobrovolschi: Eu chiar am observat lucrul acesta. Eram undeva în public la lansarea volumului dumneavoastră de memorii, cea mai recentă „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal: 31 august 1988 – 12 decembrie 1989”. Am observat în public foarte mulți tineri. Asta vă dă speranță că lucrurile merg într-o direcție bună?

Ana Blandiana: „M-am gândit un an dacă public sau nu public jurnalele și argumentul a fost că ar fi bine să citească cei care nu erau născuți, cei care nu știu ce a fost și care pot să riște să repete neștiind. Nu numai că au fost tineri, erau foarte tineri. Cred că erau elevi. Mulți dintre ei. E de bine. Dar apropo de succesul volumelor de poezie, precedentul meu volum a fost unul de versuri pe care le-am scris după moartea soțului meu.

Un volum întreg de poezii de dragoste. Un volum care a apărut imediat în următorul an în vreo cinci limbi. Am trăit în Italia același lucru care m-a uluit în România: veneau oameni cu două sau trei sau patru volume și spuneau <<Vă rog, asta este o dedicație pentru cineva care și-a pierdut copilul>>. Deci era o carte de pe granița dintre viață și moarte. Și reacționau ca și cum ar fi cumpărat medicamente și s-a repetat exact la Roma și am fost extraordinar de emoționată”.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: INS: O seară romantică de Ziua Îndrăgostiților este din ce în ce mai scumpă | AUDIO