Confidenţialitate

România celebrează, la 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale și opera poetului Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale se sărbătorește în România pe 15 ianuarie, data la care s-a născut poetul Mihai Eminescu. Acesta a rămas de-a lungul timpului o voce importantă în poezia românească, conform aprecierilor realizate de criticii literari. 

Viața lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850 în Botoșani – Ipotești. Merge la școală la Pensionul Ladislau Ferderber – Botoșani în primele două clase, conform mihaieminescu.eu, iar apoi, pentru a treia clasă primară, merge la Nationale Hauptschule din Cernăuți. A patra clasă primară înseamnă pentru Mihai Eminescu un succes: al 5-lea dintre cei 82 de elevi. 

Mihai Eminescu a fost copilul de suflet al lui Aaron Pumnul, după ce acesta din urmă și-a pierdut fiul în 1856. Poezia de debut a lui Eminescu fiind dedicată lui Aaron Pumnul: „La mormântul lui Aaron Pumnul”, în 1866.

Pe 25 februarie 1866, Eminescu este publicat de revista „Familia”, unde editorul publicației era Iosif Vulcan. Poetului i s-a publicat opera „De-aș avea”, iar de atunci numele îi este schimbat în din Eminovici în Eminescu de către Iosif Vulcan. 

Eminescu merge la Viena în perioada 1869 – 1872 pentru a studia Facultatea de Filosofie și Drept. Acolo se întâlnește cu Ioan Slavici cu Veronica Micle.

În perioada 1872-1874, Eminescu studiază la Berlin, iar perioada 1874 – 1877 este marcată de posturile pe care le ocupă: 

  • Director al Bibliotecii Centrale;
  • Profesor suplinitor;
  • Revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui;
  • Redactor la ziarul „Curierul” de Iași.

Continuând să scrie pentru revista „Convorbiri literare” îl cunoaște pe Ion Creangă cu care leagă o prietenie puternică.

Poetul se mută în București în 1877 și ocupă postul de redactor până în 1883, și de redactor-șef la „Timpul”. În această perioadă, Eminescu scrie operele sale reprezentative: „Luceafăru” și „Scrisorile”.

La 15 iunie 1889 moare și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București. 

Ziua Culturii Naționale 2022

Institutul Cultural Român publică pe website o serie de evenimente care celebrează Ziua Culturii Naționale peste hotare.

Conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale.

La Istanbul și Lisabona se vor recita sâmbătă, 15 ianuarie 2022, poezii scrise de Mihai Eminescu. La Istanbul vor fi interpretate de actori din cadrul UNATC București, iar la Lisabona vor fi recitate de tineri din Portugalia, după cum arată website-ul ICR.

Iată seria evenimentelor dedicate acestei zile: 

  • ISTANBUL: Poeme eminesciene în interpretarea studenților de la UNATC și Gabriel Croitoru, în concert, alături de Orchestra Simfonică Prezidențială din Ankara.
  • LISABONA: Poeme de Mihai Eminescu, recitate de tineri din Portugalia
  • LONDRA: Proiecție de artă modernă și recitalul copiilor, dedicat lui Eminescu
  • MADRID: Lectură continuă din poezia lui Mihai Eminescu
  • CHIȘINĂU: Recital de pian și voce, concert de muzică folk, lansări de carte și manifestare omagială Al meu nume o să-l poarte…
  • BUDAPESTA: Lansări de carte românească, în Ungaria
  • BRUXELLES: Răzvan Popovici, despre muzicianului român Vladimir Mendelssohn
  • NEW YORK: Sanda Weigl o readuce pe Maria Tănase peste Ocean
  • ROMA: Expoziția „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012” și pianista Naomi Handaric în concert
  • STOCKHOLM: Recital de muzică și poezie românească, în Suedia
  • TEL AVIV: Celebrarea Zilei Culturii Naționale și 15 ani de la aderarea României la UE, în Gală extraordinară de muzică românească și conferință
  • VARȘOVIA: Traducători, ghizi turistici și oameni de cultură polonezi promovează România
  • VENEȚIA: „Darul aripilor”, documentar despre sculptorul Pavel Bucur
  • VIENA: Valea Jiului, în 25 de fotografii prezentate de Mădălin Mărienuț

Pentru mai multe detalii despre fiecare eveniment în parte puteți consulta website-ul Institutul Cultural Român.

Ministerul Afacerilor Interne, despre Ziua Culturii Naționale 2022

„Pentru Ministerul Afacerilor Externe, Ziua Culturii Naționale marchează debutul acţiunilor de diplomaţie publică şi culturală organizate anual, prin rețeaua de misiuni diplomatice și consulare, menite să promoveze cultura românească și să afirme elementele extraordinare și autentice care ne definesc în contextul valorilor patrimoniului cultural mondial.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022, MAE oferă publicului, cu sprijinul Fundației Centrul Cultural ArtSociety, o serie de filme dedicate unora dintre marii maeștri ai picturii românești: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Țuculescu și Constantin Piliuță.

Filmele sunt grupate în două serii: „Maeștri ai artei vizuale românești și poveștile lor“ (un proiect al Institutului Cultural Român, realizat în colaborare cu ArtSociety și curatoriat de echipa Art Safari) și „Maeștrii artei românești” (un proiect Art Safari, susținut de Ministerul Culturii)”, scrie pe website-ul MAI.

Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Citește și: Aplicația “Mihai Eminescu, întreaga operă”, gratuită pe smartphone

Autor: Carmen Zanfir