Confidenţialitate


Mugur Isărescu, despre inflația mare și creșterea prețurilor: „Nu ne strică mai multă calmitate, mai bem câte un ceai de tei” | AUDIO


Mugur Isărescu, despre inflația mare și creșterea prețurilor: „Nu ne strică mai multă calmitate, mai bem câte un ceai de tei” | AUDIO

România nu mai este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inflația. Dacă ne consolează cu ceva, avem vreo 7-8 țări înainte, spune guvernatorul Băncii Naționale, care a prezentat raportul privind inflația pe primele trei luni din acest an.

Potrivit lui Mugur Isărescu, din vara anului trecut s-a înregistrat o creștere extrem de rapidă a prețurilor pe fondul scumpirilor din energie:

„Dacă n-ar fi fost schemele de compensare, inflația, indicele prețurilor de consum ar fi fost mai mare, deci în aprilie noi acum avem 14%, ar fi fost vreo aproape 20%. Nu noi stabilim prețurile la energie, la petrol, la gaze naturale, aici este bine când discutăm în public să ne vedem și lungul nasului. Nu mai avem o economie închisă și nu avem cum s-o protejăm decât cu subvenții, dacă vrei să protejezi cu subvenții trebuie să ai o situație fiscală solidă. Nu este cazul României.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Mugur Isărescu a amintit de episoadele de panică din rândul consumatorilor și a menționat uleiul și goana după euro la casele de schimb valutar.

Faptul că depindem mai puțin de importurile de gaze naturale și petrol din Rusia ne ajută, dar nu suficient, explică guvernatorul BNR care a făcut un apel la calm:

„Prețurile la energie s-au transmis în cotațiile produselor agro-alimentare, pe canalul costurilor cu transporturi îngrășăminte și furaje dar și pe un fundal să spunemd e început de panică, de aceea nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitația e caracteristiccă perioadelor de criză, dar eu cred că autoritățile asta trebuie să transmită, mai calm. Am înțeles și eu mesajul, mai bem câte un ceai de tei.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Banca Națională estimează că inflația ar urma să scadă spre finalul acestui an. Creșterile de prețuri din 2022 vor fi sub cele de anul trecut, explică guvernatorul Mugur Isărescu:

„-Fac o glumă care nu e reușită, dar trebuie să o fac: vom ținti cu dobânda prețul cartofului, n-avem cum să facem asta.

Reporter: Există riscul să depășim 15% rata inflației?

-Riscuri sunt multe, eu știu ce face Putin?”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Rata inflației s-a apropiat în aprilie de 14%, după ce în martie a trecut de 10 procente, România nemaiavând inflație de două cifre din 2004. Produsele care s-au scumpit cel mai mult luna trecută sunt gazele, combustibilii și energia termică. Iar dintre alimente: cartofii și uleiul.

Foto: Inquam Photos / George Călin


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează