Confidenţialitate


Moise Guran vine în Deșteptarea pentru o analiză la cald a modificărilor anunțate pentru Codul Fiscal 2018


Moise Guran vine în Deșteptarea pentru o analiză la cald a modificărilor anunțate pentru Codul Fiscal 2018

Vineri, Moise Guran vine în studioul Europa FM, în Deșteptarea, pentru a vorbi despre modificările anunțate la Codul fiscal, despre creșterea salariului minim pe economie, dar și de reducerea sumelor virate la Pilonul II de pensii. Cum ne vor influența toate acestea de la 1 ianuarie 2018, scenariile posibile și alte măsuri la care ar trebui să fim atenți, vineri, într-o ediție specială a emisiunii Deșteptarea, de la ora 7:00 la 10:00.

Experţii de la Bruxelles avertizează că o creştere economică bazată atât de mult pe consum nu se susţine pe termen lung. În replică, Guvernul României anunţă că salariile şi pensiile se vor majora de anul viitor, impozitul pe venit va scădea la 10%, iar plata contribuţiilor trece la angajaţi. Şi plăţile la pilonul II de pensii vor fi reduse.

”Vă propun o hotărâre de guvern, într-o primă citire, prin care salariul minim brut pe țară să crească 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, astfel încât salariile românilor să nu fie afectate de reîntoarcerea sarcinii fiscale. Suma este aferentă salariului prevăzut în programul de guvernare, care era de 1550 de lei, de la 1 ianuarie 2018(…)Aceste măsuri vin la pachet cu reducerea procentului de plată către pilonul doi de pensii de la 5,1 la 3,7%, dar fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Suma care este achitată azi către administratorii pilonului II, va fi cel puțin aceeași la anul, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creșterii salariului brut cu 20%.”, a anunțat Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat că Guvernul dorește să introducă un impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru firmele care au o cifră de afaceri de sub 1.000.000 euro.

“Pentru 450.000 de firme care au o cifră de afaceri de sub 1.000.000 de euro se va institui un impozit de doar 1% pe cifra de afaceri, față de impozitul de 16% pe profit, cât se plătește în prezent”, a afirmat ministrul, la începutul ședinței de Guvern.

Potrivit ministrului, toți cei care au închiriat o locuință, un teren sau alte bunuri vor plăti un impozit redus pe chiria primită. Toți cei care desfășoară activități agricole, inclusiv firmele, vor plăti un impozit redus de 10% pentru veniturile obținute.

“Se prevede creșterea cu 60% a deducerilor personale pentru românii cu salarii mici, ceea ce înseamnă că aceștia vor rămâne cu mai mulți bani în mână dipă aplicarea taxelor și impozitelor. Astfel, pentru cei cu salariul minim, suma scutită va crește de la 300 de lei la 510 lei, iar în cazul celor care au copii sau au alte persoane în întreținere, se mai adaugă o sumă de 160 de lei pentru fiecare copil față de 100 de lei în prezent”, a mai arătat Ionuț Mișa în ședința Guvernului de joi.

Impozitul pe venit se va reduce, de la 1 ianuarie 2018, de la 16% la 10% pentru salariați, pensionari, persoane fizice autorizate, drepturi de autor, se arată în proiectul de Ordonanță de Urgență privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal publicat, joi, de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”