Confidenţialitate


Mircea Dusa: Ceremonie cu onoruri militare pentru victimele accidentului aviatic din Sibiu (AUDIO)


Ministrul Apărării s-a întâlnit, sambata dimineata, la Academia Forţelor Terestre din Sibiu, cu cele două persoane care au ajuns primele la Stejăriş – locul în care s-a prăbușit, vineri, un elicopter militar.

Mircea Duşa le-a mulțumit tinerilor care i-au ajutat pe supravieţuitori – și a stat de vorbă cu rudele celor opt militari care şi-au pierdut viaţa în accident.

Toate victimele vor fi comemorate duminica, la Academia Forţelor Terestre din Sibiu, într-o ceremonie cu onoruri militare. Mai apoi, sicriele vor fi trimise în localităţile natale.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…