Confidenţialitate

Ministrul Tătaru: Precauţiile şi regulile trebuie să rămână de bază | AUDIO

Ministrul Sănătății a reacționat, duminică, față de încălcarea regulilor de distanţare socială în primele zile de relaxare a restricțiilor.

Nelu Tătaru spune că în primele două zile de stare de alertă, măsura relaxării a fost însă neînțeleasă de o parte a populației.

Totodată, oficialul subliniază că dacă situația scapă de sub control, se poate reveni la starea de urgență, așa cum a declarat și președintele Iohannis joi.

“După cum ştim sau ar trebui să ştim, dar ţin să reamintesc că România este în stare de alertă. Guvernul este în stare de alertă. Ministerul Sănătăţii este în stare de alertă. Populaţia şi agenţii economici ar trebui să fie în stare de alertă. Urmărim, de două zile, măsurile de relaxare, dar urmărim în acelaşi timp şi măsurile sau regulile de desfăşurare şi funcţionare pe toate aceste paliere pe care le-am relaxat. Dacă toată săptămâna trecută, aminteam şi reamintesc şi acuma, că această relaxare este mai importantă, din punct de vedere medical decât sărbătorile pascale sau weekendul de 1-3 mai, menţin aceeaşi afirmaţie. Am observat, începând de pe 15, o confundare a măsurilor de relaxare, cu relaxarea totală. Dacă am relaxat anumite domenii, le-am relaxat tocmai considerând că aceste domenii sunt cele care ar putea fi cu cele mai puţine repercursiuni. Suntem într-un moment în care avem două zile şi în aceste două zile, am văzut că atât agenţii economici, cât şi populaţia, o parte din agenţii economici, o parte din populaţie, au uitat să urmărească şi acele reguli de funcţionare şi desfăşurare a activităţilor lor, odată cu reluarea activităţilor lor”, a declarat Nelu Tătaru la Antena 3.

“Ţin să reamintesc [că] precauţiile şi regulile trebuie să rămână de bază! Sunt 14 zile în care noi, ca Minister al Sănătăţii şi celelalte ministere de resort, urmărim evoluţia. Dacă această evoluţie este nefavorabilă, vom reinterveni şi vom pune restricţii. Dacă evoluţia este favorabilă, atunci putem să ne gândim şi la alte relaxări, dar urmărind primele două zile, nu neapărat că este o îngrijorare, precauţiile sunt maxime şi trebuie să ne gândim, în săptămâna următoare, să evaluăm şi răspunsul, dacă este pozitiv sau negativ, după aceste două trei, zile”, a adăugat ministrul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Vreau să atenţionez şi administratorii sau agenţii economici. Dacă toată săptămânile trecute am avut discuţii, şi eu şi ceilalţi colegi de-ai mei, miniştri de resort, vizavi de aceste măsuri de relaxare cu care au fost totalmente de acord, pentru o primă fază, s-ar părea că o parte dintre ei au uitat această discuţie. Trebuie să se gândească că aceste prime zile sunt cele care dau tonul şi următoarelor, iar următoarele 14 zile sunt cele care vor decide următoarele măsuri de relaxare sau nu. Transformarea carantinei instituţionalizate în izolare sau în autoizolare la domiciliu, a făcut ca mulţi concetăţeni de-ai noştri să se întoarcă în ţară. Trebuie gestionată această întoarcere atât de către Ministerul de Interne, cât şi de Direcţia de Sănătate Publică, iar în continuare, autoizolarea să fie respectată. Este un aflux de concetăţeni de-ai noştri veniţi din ţările care până acum două zile le consideram roşii şi mergeau în carantină… Deci trebuie gestionate ca atare, dar mă repet, trebuie şi aceşti conaţionali ai noştri să înţeleagă că această relaxare, de la carantină la izolarea la domiciliu trebuie respectată cu stricteţe”, a avertizat Nelu Tătaru.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul a comentat și aglomerația din punctele de trecere a frontierei.

“Pericolul real este să avem o reluare a transmiterii comunitare, o dată în comunităţile pe care le aveam deja şi, în al doilea plan, al celor care vin din afară din focare, din afara ţării noastre. Această apropiere pe care o putem vedea, nerespectarea celor mai mici reguli de distanţare, mască de protecţie vor fi în următoarea perioadă evaluate prin efectele lor. Sperăm ca aceste efecte să fie mai mici, deşi prognoza noastră ne-a arătat că în următoarea săptămână vom înregistra o creştere a numărului de cazuri noi. Rămâne ca noi, ca sistem medical, să le gestionăm (…) Noi aveam reperele, ştiam ce trebuia făcut încă de la începutul acestei pandemii, dar cei care se întorc nu respectă aceste reguli. În nerăbdarea lor de a ajunge acasă, de a ajunge în ţară, uită să respecte regulile de precauţie (…) Pot atrage noi decizii. La ora 24:00 intră în vigoare şi Legea COVID-19, care a fost votată în Parlament. Urmează să avem şi noi şedinţă de guvern, să dăm hotărâre de guvern, iar în funcţie de evoluţia zilelor următoare se poate lua şi o decizie în sens restrictiv (…) Nu-mi este teamă. Sunt precauţiile care trebuie să fie mai mari. Gândiţi-vă ce a fost în sistemul de sănătate la începutul acestei pandemii. Corpul medical este un corp medical care s-a adaptat şi este pregătit în acest moment. Avem resursele necesare, dar asta nu trebuie să-i facă pe unii să se lase pe o ureche sau să nu respecte precauţiile. Munca corpului medical va fi dificilă în următoarea perioadă şi eu cred că vom face faţă, dar lumea ar trebui să înţeleagă că, dacă la un moment dat vom avea o suprasolicitare, vor fi nevoiţi să suporte această suprasolicitare. Viaţa lor depinde foarte mult de cum gestionăm noi acest moment. Dar cum estionăm noi acest moment depinde de cum respectă ei regulile de precauţie (…) Se evaluează primele două zile, se prognozează următoarea perioadă, se pregătesc măsuri de restricţionare, dacă cumva evoluţia este nefavorabilă, după cum discutăm şi următoarele măsuri de relaxare, dacă vedem că evoluţia este favorabilă (…) cred că va creşte numărul de cazuri noi în următoarea perioadă. Sper să nu crească abrupt de la o zi la alta. Noi suntem pregătiţi să gestionăm, dar în acelaşi timp sper ca acest weekend să fi fost doar acea răbufnire după o perioadă de două luni şi lumea să înceapă să înţeleagă că totuşi nu am trecut greul”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nelu Tătaru nu exclude scenariul reintroducerii stării de urgență.

“Dacă situaţia scapă de sub control şi nu avem altă măsură pentru a putea să reglementăm creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de cazuri din terapie intensivă, la unităţile de primiri urgenţe, creşterea numărului de decese, atunci se poate ajunge şi la reintroducerea stării de urgenţă (…) După acest weekend m-a nemulţumit faptul că cei cu care am discutat săptămâni la rând aceste prime măsuri de relaxare, o parte din ei, nu toţi, nu le-au respectat. Vor urma alte discuţii, vor urma alte discuţii despre viitoarele relaxări şi nu cred că vom mai fi atât de înţelegători (…) [oamenii] să respecte regulile de precauţie, să respecte distanţarea socială. Agenţii economici care au redeschis în aceste momente afacerile lor au nişte reguli, reguli care sunt expuse şi în ordinele de ministru, ale ministrului sănătăţii cu miniştrii de resort. Sunt momente pe care trebuie să le gestionăm. Este un prim moment de relaxare de care depind şi următoarele momente de relaxare. Respectăm în continuare nişte reguli. Precauţiile sunt cele pe care trebuie să le avem în vedere, distanţarea socială este cea pe care trebuie s-o avem în vedere. Şi mă adresez agenţilor economici, tuturor celor cu care am discutat în aceste săptămâni, etapizând relaxarea: să respectăm aceste reguli”, a insistat ministrul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Primăria Capitalei le-a retras, duminică, autorizația de funcționare celor două terase din parcul Herăstrău unde sute de tineri s-au adunat, sâmbătă seară, la o petrecere în aer liber.

Nu aveau voie să vândă mâncare, nici măcar la pachet, a spus, la Europa FM, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

El susține că atribuțiile municipalității sunt limitate în acest caz, deoarece poliția locală se află pe durata stării de alertă în subordinea Ministerului de Interne.

“Am dispus anularea autorizației pentru funcționarea teraselor celor două societăți comerciale a căror inconștiență este fără limită, iar măsurile pe linie de ordine publică și răspundere penală sunt la îndemâna organelor MAI.

Ei nu erau autorizați să vândă mâncare la casă, erau autorizați pentru servire la masă, nu pentru a da mâncare la pachet”, spune oficialul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu spune că polițiștii își vor înteți de duminică controalele la terasele din București:

“Am discutat cu directorul Poliției Mun. București. Vor desfășura activități comune cu Jandarmeria pentru descurajarea acestor fenomene. Este păcat de efortul de investiție pe care toți locuitorii Bucureștiului au făcut-o. Nu suntem în recreație, trebuie să fim responsabili”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Reamintim, sute de tineri s-au adunat aseară, la o petrecere, în fața unor terase din Herăstrău, care le-au vândut mâncare la pachet și au dat muzica tare. Tinerii au cântat și au dansat ore în șir, fără să respecte distanțarea, fără să poarte mască sau să țină cont că nu sunt permise adunările mai mari de 3 persoane.

Polițiștii sosiți la fața locului nu i-au putut amenda pe petrecăreți, deoarece nu au baza legală pentru așa ceva. Abia de luni, pot aplica sancțiuni.