Ministrul Sănătății sesizează Corpul de Control al ministrului în legătură cu conferința de la Brașov, unde unii medici au promovat teorii ale conspirației
Ministrul Sănătății anunță la Europa FM că a sesizat Corpul de Control pentru a verifica cine a organizat conferința de la Brașov, la care unii medici au promovat teorii ale conspirației despre vaccinul anti-COVID.
Alexandru Rogobete a cerut Colegiului Medicilor să ia măsuri pentru sancționarea acelor medici care au răspândit informații false.
”Am solicitat Corpului de Control al Ministrului Sănătății să verifice cum a fost organizată această întâlnire, cine a participat la ea. Voi solicita tuturor societăților profesionale și Colegiului Medicilor din România să evalueze situația de la această conferință din Brașov și, sigur, să ia măsuri disciplinare acolo unde este cazul. Este total aberant ca un grup de medici să dezinformeze și să transmită informații care nu au niciun fundament științific și medical în spate, informații care nu sunt verificate și informații care nu fac decât să slăbească încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, în tratamentele medicale”, a spus ministrul Alexandru Rogobete la Europa FM.
Ministrul Sănătății nu exclude să sesizeze Parchetul în cazul medicilor care au răspândit informații ce nu au bază științifică.
Unii dintre ei au spus că din cauza vaccinului anti-COVID au explodat cazurile de cancer sau că anul 2025 va fi anul morților subite din cauza acestui vaccin.
”Cu prima ocazie, luni dimineață, când ajung la birou, în urma rapoartelor pe care le voi primi de la Corpul de Control voi sesiza și Parchetul cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Brașov. Vă dați seama că este greu de controlat mediul online, în special, pentru că am înțeles că această…mi-e greu să-i spun conferință…această adunare de dezinformare a fost transmisă live pe canalele de socializare. Cred că înăsprirea legislației în acest domeniu care nu ține neapărat de medicină, ci de dezinformare și de fake-news, poate fi o soluție pentru a limita, pe viitor, asemenea situații”, a mai spus ministrul Sănătății.
Ministerul Sănătății pregătește și o companie de informare a populației în legătură cu programele de screening și prevenție a anumitor boli.
În pagina de prezentare a conferinței, ca organizatori, apar Carmen Oțelea, șefa Laboratorului de Radiologie de la Spitalul de Copii din Brașov și un medic pediatru din Brașov, Damian Baciu.
Printre medicii care au participat la conferința de la Brașov, se mai află Răzvan Constantinescu, medic primar gastroenterolog și de medicină internă care este și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, Tatiana Uruioc, medic specialist neurologie, coordonatoarea Compartimentului Neurologie al Spitalului Profesor Dr. Eduard Apetrei din Buhuși și Geanina Hagima, medic obstretică-ginecologie din București.




