Confidenţialitate

Ministrul Popescu: România mizează pe un mix energetic echilibrat


Ministrul Popescu: România mizează pe un mix energetic echilibrat

Dipă participarea la reuniunea Consiliului Energiei, la Luxemburg, ministrul Virgil Popescu spune că România “mizează pe un mix energetic echilibrat”.

“Dezvoltarea producţiei interne de gaz natural, energie nucleară şi creşterea ponderii energiei regenerabile cuplat cu măsuri de eficienţă energetică reprezintă coordonatele strategice pentru perioada următoare”, susține liberalul.

Deplasarea ministrului în străinătate a făcut ca acesta să lipsească de la dezbaterea moțiunii inițiate de opoziție împotriva sa în Parlament.

USR acuză PNL și PSD că boicotează demersul.

“Am participat astăzi la reuniunea Consiliului Energiei la Luxemburg, organizată în contextul continuării discuțiilor la nivel european cu privire la securitatea aprovizionării cu gaz natural și energie.

Europa traversează o perioadă cu provocări de natură geopolitică, umanitară și energetică. Asigurarea resurselor primare pentru perioada următoare în contextul reducerii dependenței de importurile energetice din Rusia reprezintă misiunea noastră prioritară. Această este direct conectată de asigurarea unui preț accesibil la energie pentru populație

De la ultima reuniune ministerială din luna mai, Europa continuă să lucreze la planuri concrete și acțiuni în perspectiva consolidării independenței și rezilienței sistemelor energetice – planul REPowerEU și cel de-al șaselea pachet de sancțiuni care limitează importurile de țiței și produse petroliere din Rusia.

Pentru perioada următoare, Europa are în vedere creșterea eficienței energetice, accelerarea dezvoltării surselor regenerabile, finanțarea proiectelor de infrastructură în domeniul gazului natural și diversificarea surselor de aprovizionare.

România, la rândul ei, mizează pe un mix energetic echilibrat. Dezvoltarea producției interne de gaz natural, energie nucleară și creșterea ponderii energiei regenerabile cuplat cu măsuri de eficiență energetică reprezintă coordonatele strategice pentru perioada următoare.

România a început de curând valorificarea resurselor din Marea Neagră din perimetrele de adâncime redusă, cu potențial estimat la 1 miliard metri cubi pe an ceea ce reprezintă aproximativ 10% din consumul de gaze al României. Prin preluarea integrală a participației ExxonMobil, de către Romgaz, România are de asemenea în vedere demararea exploatării din perimetrul Neptun Deep, în perspectiva anului 2026.

Proiectele în domeniul nuclear continuă conform planificării stabilite (retehnologizarea Unității 1, Unitățile 3 și 4), România anunțând de curând amplasamentul potențial al primului reactor modular de mici dimensiuni, la Doicești, județul Dâmbovița.

Pentru iarna viitoare, România este în plin proces de refacere a stocurilor de gaze, fiind importantă în acest sens și coordonarea cu grupul regional creat la Sofia ca parte a Platformei energetice comune a UE.

În prima parte a reuniunii, alături de celelalte state membre, am adoptat poziția de negociere a Consiliul asupra formelor revizuite ale directivelor privind eficiența energetică și promovarea energiei din surse regenerabile, elemente cheie ale securității energetice în UE. Cele două directive vor contribui la creșterea ponderii energiei din surse regenerabile și la o utilizare mai eficientă a resurselor, ambele cu impact direct asupra reducerii prețului la energie pentru consumatori. Cele două directive revizuite adoptate la nivelul Consiliului urmează să intre în etapa de negociere inter-instituțională între Parlamentul European și Consiliu.

În a doua parte, statele membre au dezbătut problema securității energetice în contextul continuării conflictului din Ucraina și al pregătirii pentru iarna viitoare.

Din perspectiva României, sunt importante 5 direcții strategice de acțiune pentru perioada următoare:
(1) creșterea producției din surse interne într-o manieră neutră din punct de vedere tehnologic;

(2) refacerea stocurilor de gaze pentru iarna următoare la un nivel de cel puțin 80%;

(3) consolidarea infrastructurii pentru transportul și depozitarea gazului natural – finalizarea Coridorului Vertical (Grecia-Bulgaria-România) și utilizarea Coridorului Transbalcanic (Turcia, Bulgaria, România, Ucraina și Republica Moldova);

(4) operaționalizarea Platformei Energetice pentru achiziționarea în comun a gazelor naturale;

(5) energie stabilă și accesibilă pentru consumatori.

România rămâne un susținător al solidarității între Statele Membre și al colaborării în domeniul energetic”, scrie Virgil Popescu pe Facebook.


Ultimele stiri
Un bărbat și o femeie prinși la Vama Siret cu aproape un milion și jumătate de dolari ascunși…

Incendiu la acoperișul unui bloc din Slatina

Dublul asasinat din SUA: FBI va da o recompensă de 50.000 de dolari pentru informaţii care să conducă…

Argeş: Şeful unui ocol silvic, rănit de un urs

Simona Halep anunță că va avea un meci de retragere anul viitor | AUDIO

India verifică toate avioanele Boeing 787. Cel mai recent bilanț al tragediei aviatice: 279 de victime

Delfinul NiNi – vedeta Delfinariului din Constanța, redeschis cu fanfară, după modernizarea bazinelor | VIDEO

MAE, recomandări pentru românii din Iran și Israel: Să anunțe prezența în aceste țări la Ambasadele României

CFR Călători: Subfinanțarea pune în pericol transportul pe cafea ferată. O cauză a reducerii veniturilor – facilitățile pentru…

Exercițiu militar de amploare. Aproape 2.000 militari au simulat traversarea râului Siret în condiții de luptă | AUDIO



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.