Confidenţialitate


Ministrul Justiției se întoarce mai repede din Japonia, la cererea premierului Dăncilă


Ministrul Justiției, Tudorel Toader, se întoarce cu două zile mai devreme decât era programat din Japonia, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut să vină mai repede în România.

Tudorel Toader a declarat pentru Mediafax că va participa la ședința de guvern de joi.

Scurtarea vizitei oficiale a ministrului Justiției are loc în contextul în care mai mulți lideri PSD i-au cerut să ia cât mai repede măsuri drastice în privința DNA și a procurorului șef, Laura Codruța Kovesi.

Ministrul Justiției efectuează în această săptămână o vizită oficială în Japonia, unde avea programată o întâlnire cu omologul său nipon.

Săptămâna trecută, Tudorel Toader a declarat pentru Europa FM că unul din scopurile vizitei este acela de a obține finanțare din partea Guvernului Japoniei pentru construirea cartierului Justiției în București.

Acum, nu este clar dacă întâlnirea dintre cei doi miniștri a avut sau nu loc.

Schimbarea intempestivă a programului ministrului român are loc la aproape o lună după ce și premierul Japoniei, Shinzo Abe, aflat în vizită oficială la București a fost obligat să-și schimbe programul, întrucât cu o seară înainte de sosirea în România, Mihai Tudose și-a dat demisia din funcție de premier.

Înaltul demnitar nu a mai mers la Guvern, așa că s-a plimbat prin Muzeul Satului.

Într-o intervenție la Antena 3, ieri, ministrul Toader a anunțat de la Tokyo, că va anunța decizia sa în privința conducerii DNA cât de curând.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Justiției a fost chemat de urgență în țară, în contextul în care fostul deputat PSD Vlad Cosma i-a acuzat pe șeful DNA Ploiești și pe un fost procuror anticorupție din cadrul aceleaiași structuri că au încercat să inventeze prove în dosare în care erau cercetați Victor Ponta și Sebastian Ghiță.

DNA a respins acuzațiile și a explicat că acest nou scandal are loc în contextul în care Înalta Curte de Casație îl judecă pentru trafic de influență, următorul temen fiind programat lunea viitoare.


Ultimele stiri
Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…