Confidenţialitate


Ministrul de Finanțe, pus sub acuzare


Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de Darius Vîlcov pentru trafic de influență.

‘

Faptele cercetate ar fi fost comise de actualul ministru de finanțe în calitate de primar al municipiului Slatina.

‘

În cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-ar fi contactat pe pe primar în încercarea de a cîștiga mai multe licitații pentru lucrări publice în Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești.

‘

În schimbul ajutorului, omul de afaceri ar fi promis să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate. E vorba de o sumă de aproximativ două milioane de euro.

‘

Ministrul Finanțelor e cercetat împreună cu alte două persoane. El a fost audiat în această seară la DNA și a plecat fără să facă vreo declarație.

‘

Darius Vîlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012.

‘

El a demisionat din PDL in martie 2012, iar in decembrie a fost ales senator de Olt din partea PSD. Între august-decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice.

‘

Argumentele DNA

‘

Procurorii spun că în noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul ‘Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt’, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA.

‘

Cu ocazia procedurilor de licitație membrii comisiei ar fi eliminat în mod abuziv, la îndemnul lui Darius Vîlcov, unele condiții de eligibilitate, în scopul de a favoriza firma omului de afaceri care-l contactase pe primar.

‘

Actualul ministru și omul de afaceri ar fi stabilit ca sumele de bani să fie remise, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.

‘

Începând cu luna decembrie 2010, Darius Vîlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei.

‘

Schimburile se făceau ori de cîte ori contractantul, Compania De Apă Olt, efectua plăți în contul societății.

‘

Potrivit procurorilor, de la jumătatea lui 2012 administratorul firmei nu a mai putut face plățile. Darius Vîlcov l-ar fi pus în legătură cu o persoană cu funcție de conducere din cadrul Primăriei.

‘

Aceasta din urmă ar fi hotărît ca, în scopul de a ascunde proveniența ilegală a banilor, diferențele neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri și servicii.

‘


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează