Ministrul Apărării spune că „România emană un grad mai mare de a descuraja” amenințările externe odată cu venirea a 500 de militari americani în țară | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea
România este o țară sigură, iar ajutorul pe care România îl dă Statelor Unite sporește capacitatea țării noastre de a descuraja amenințările externe, spune și ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, în contextul în care România a permis Washigtonului să folosească bazele militare din țară pentru acțiuni militare logistice.
Mai multe avioane și militari americani au ajuns deja, alte capabilități vor veni, mai spune ministrul Apărării, aflat luni la Constanța, la exercițiul multinațional Sea Shield.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: „România, când se uită cineva la ea, astăzi, știind aceste lucruri, emană un grad mai mare de a descuraja”
„Faptul că 500 de militari americani vin pe teritoriul național nu este ceva care ne scade siguranța, este ceva care ne crește capacitatea de descurajare. Ce se întâmplă după decizia Parlamentului este coroborat între un număr de militari și capacități tehnice care vin pe teritoriul național. Astfel de lucruri nu fac decât să crească gradul de descurajare. România, când se uită cineva la ea, astăzi, știind aceste lucruri, emană un grad mai mare de a descuraja”, a declarat luni, 23 martie, ministrul Apărării.
Radu Miruță mai spune și că – din cauza conflictului din Orientul Mijlociu – gradul de alertă la baza de la Deveselu a fost ridicat la 2 (1 fiind gradul maxim de alertă).
Nu este o situație neobișnuită, susține oficialul. Armata Română este pregătită să facă față eventualelor amenințări din Iran, prioritară este protejarea zonelor populate – mai spune ministrul Apărării.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: „Ne ocupăm într-un mod extraordinar de responsabil de a proteja zona populată”
„Să știți că a crescut și a scăzut gradul de la Deveselu și înainte de situația din Iran. Înainte de începerea situației din Iran, cu câteva zile, dacă nu mă înșel, era 3. Având în vedere situația din Iran, a crescut la 2. Avem o capacitate, și o spun foarte deschis, de a garanta că oprim prin orice centimetru pătrunderea unei potențiale drone. Ne ocupăm într-un mod extraordinar de responsabil de a proteja zona populată. Deocamdată, asupra zonei populate nu a existat vreun incident”, declară ministrul Radu Miruță.




