Confidenţialitate


Ministerul Muncii a mărit lista cu beneficiarii cardurilor sociale. Și mai multe persoane cu venituri mici vor beneficia de bani în plus


Ministerul Muncii a mărit lista cu beneficiarii cardurilor sociale. Și mai multe persoane cu venituri mici vor beneficia de bani în plus

Crește numărul pensionarilor și a celor cu venituri mici care vor primi cea de-a doua tranșă a cardurilor sociale. Sunt 150.000 de beneficiari în plus faţă de cei aproape 2 milioane și jumătate iniţiali. Diferența a apărut după ce Ministerul Muncii a făcut o actualizare a listelor.

Noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie. Iar în ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranşe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziţia de alimente şi mese calde.

Cea de-a doua emisiune de carduri va include persoanele omise din listele iniţiale şi pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022.

Listele cu beneficiarii vor fi actualizate de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale până la sfârşitul acestei săptămâni, incluzând noii beneficiari şi vor fi verificate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Emiterea noilor carduri este planificată să se încheie pe 22 august, iar livrarea prin Poşta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie.

Reamintim, voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Guvernul a eliberat aceste carduri pentru a ajuta populația săracă să față față scumpirilor din ultimele luni.

Citește și: București: Din 15 august, plată pentru parcare în funcție de zonă. Lista tarifelor de parcare din Capitală | FOTO

Foto: Inquam Photos / Raul Giuglea


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează