Confidenţialitate


Ministerul de Externe – reacție la scrisoarea ambasadorilor UE privind legile justiției


Ministerul de Externe – reacție la scrisoarea ambasadorilor UE privind legile justiției

Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat, vineri, la scrisoarea transmisă de ambasadele a şapte state europene privind modificarea legilor justiţiei.

MAE susţine că autorităţile sunt deschise pentru un dialog real şi concret cu partenerii europeni şi că vor continua consultările şi cu Comisia Europeană.

MAE mai spune că “orice analiză a acestor evoluţii trebuie să ţină cont şi de un dialog cu reprezentanţii din Parlament privind substanţa concretă a modificărilor legislative propuse”.

“Am luat notă de poziţia exprimată de cei 7 parteneri şi aliaţi ai României cu privire la evoluţiile din domeniul justiţiei. Reasigurând asupra ataşamentului nostru ferm pentru valorile Uniunii Europene, ne exprimăm deschiderea pentru un dialog real şi concret cu partenerii noştri europeni, acum când avem textele legilor adoptate de Parlament. De asemenea, vom continua consultările şi cu Comisia Europeană. Considerăm că orice analiză a acestor evoluţii trebuie să ţină cont şi de un dialog cu reprezentanţii din Parlament privind substanţa concretă a modificărilor legislative propuse. Menţionăm că nicio iniţiativă cu impact asupra cetăţenilor nu este adoptată în lipsa unor dezbateri parlamentare, consultări şi comunicări publice organizate de instituţiile abilitate şi de Parlament. Reiterăm că întărirea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei fac parte din priorităţile asumate de Guvern”, spune Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă transmis vineri.

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România au transmis joi un comunicat comun prin care atrag atenţia că modificarea în Parlament a legilor justiţiei, precum şi amendamentele depuse la Codurile Penale riscă să pună în pericol progresele făcute de ţara noastră în domeniul reformelor din justiţie.

Cele şapte ambasade avertizează coaliţia PSD – ALDE să evite orice acţiune care ar putea slăbi independenţa justiţiei şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează