Confidenţialitate


Intervențiile stomatologice care necesită anestezie generală s-ar putea realiza în spitalele publice de urgență, propune ministrul Sănătății


Intervențiile stomatologice care necesită anestezie generală s-ar putea realiza în spitalele publice de urgență, propune ministrul Sănătății

Sursa foto: Shutterstock

După decesul fetiței de doi ani într-o clinică stomatologică din București, ministrul Sănătății propune ca anumite intervenții stomatologice care necesită anestezie generală să se facă în spitalele publice de urgență.

Alexandru Rogobete recunoaște însă că o astfel de schimbare nu se va produce peste noapte.

Florentina Mihăiță:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În ambulatoriile spitalelor publice de urgență, ar putea fi înfiintate cabinete stomatologice unde să se poată desfășura, în condiții de siguranță, anumite intervenții stomatologice care necesită anestezie generală, propune ministrul Sănătății.

Alexandru Rogobete susține că, în acest fel, pacienții vor avea acces la proceduri sigure, moderne, în spitale pregătite pentru astfel de intervenții și mai ales pentru eventuale complicații de urgență care pot apărea.

Ministrul Sănătății propune ca astfel de intervenţii să fie decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în regim de ambulatoriu sau spitalizare de zi, așa cum se întâmplă deja cu alte servicii medicale din spitalele publice.

Ministrul Alexandru Rogobete recunoaște însă că o astfel de măsură nu va putea fi pusă în practică peste noapte și așteaptă din partea tuturor opinii și sugestii suplimentare.

Propunerea vine după decesul unei fetite de doi ani într-o clinică stomatologică din București unde venise pentru tratamente de canal și i s-a făcut anestezie generală. Ministrul Sănătății a anunțat că primele controale făcute la această clinică au arătat că nu avea autorizațiile de funcționare corespunzătoare.

 

Reprezentanții clinicii Crystal Dental Clinic susțin că unitatea în care s-au desfășurat activitățile de sedare profundă are toate autorizațiile și avizele necesare.

Într-un comunicat, clinica precizează totuși că și-a extins activitatea și a investit în noi spații medicale pentru care procedurile de avizare și autorizare sunt în desfășurare.

Reprezentanții clinicii au mai transmis că sunt marcați de cele întâmplate și că vor coopera cu autoritățile pentru clarificarea situației.

 

Comunicatul integral transmis de Crystal Dental Clinic

“În urma informațiilor apărute în spațiul public în cursul zilei de vineri, dorim să formulăm câteva precizări, cu toată responsabilitatea și cu deplin respect față de tragedia pe care o traversăm împreună cu familia îndurerată. Suntem profund marcați de cele întâmplate și cooperăm integral cu autoritățile pentru clarificarea completă a situației.
 
Pentru corecta informare a publicului, menționăm că activitățile de sedare profundă, desfășurate de clinică în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unități care a funcționat în baza autorizațiilor și avizelor necesare, eliberate de instituțiile competente. 
 
De asemenea, în procesul de extindere a activității, clinica a investit în noi spații medicale și echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare și autorizare pentru aceste spații sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute. Aceste demersuri au fost cunoscute și monitorizate de instituțiile abilitate, în conformitate cu legislația aplicabilă.
 
Regretăm faptul că în spațiul public au circulat informații incomplete sau denaturate, care pot crea confuzie într-un moment încărcat emoțional. Considerăm că orice evaluare trebuie realizată exclusiv pe baza documentelor oficiale, nu prin speculații sau afirmații neverificate.
 
Crystal Dental Clinic are o activitate de peste 20 de decenii, o echipă formată din peste 100 de profesioniști și zeci de mii de pacienți care ne cunosc standardele. Rămânem angajați în transparență, cooperare instituțională și susținerea tuturor procedurilor necesare pentru clarificarea completă a faptelor.
 
Suntem alături de familie în această perioadă extrem de dificilă și evităm orice declarație care ar putea accentua durerea sau influența ancheta în curs”.

Ultimele stiri
Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO

Dispută PSD-PNL pe tema fondurilor PNRR. Raluca Turcan îi cere lui Sorin Grindeanu să numească jaloanele exacte aflate…

Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…

Noi amenințări cu bombă în Franța și Italia. Traficul feroviar din gara Calais a fost dat peste cap…

Salariile au crescut cu 5% într-un an, dar puterea de cumpărare a scăzut cu 1,5% | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de copii și un adult au…

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de…

Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează