Confidenţialitate


Medicii români, atrași de clinici din străinătate cu salarii de până la 10.000 euro


Medicii români, atrași de clinici din străinătate cu salarii de până la 10.000 euro

Medicii români sunt vânați de clinici din străinătate cu salarii de până la 10.000 euro pe lună.

Cele mai căutate specializări sunt medicina de familie, ginecologie, dermatologie, gastroenterologie, oncologie, stomatologie și chirurgie, potrivit unei analize BestJobs.

În prezent, pe platforma BestJobs sunt în total peste 3.000 de anunțuri pentru locuri de muncă în domeniu, cu oferte salariale care depășesc 2.000 euro. Dintre acestea, 5% sunt oportunități pentru medicii români de a lucra în alte țări, cu pachete de beneficii care ajung și la 10.000 de euro.

Printre țările care își caută activ personal medical la noi în țară sunt Franța, Suedia, Olanda și Belgia, cu cele mai multe anunțuri pe platforma de recrutare. Clinicile străine încearcă să atragă candidați specializați români prin oferte care, pe lângă salariul mare, includ o bază de pacienți garantată, sprijin în relocare și mediu de lucru cu specializări diverse.

„Observăm cum anunțurile postate de clinicile europene oferă medicilor români salarii cu mult peste ce pot obține în România, pornind chiar și de la primele niveluri de pregătire. Dacă în România, un medic rezident poate accesa o poziție cu un salariu net de 7.000 de lei, în străinătate, salariul pentru același rezident poate începe de la 2.000 de euro. Tocmai de aceea, mulți medici optează pentru un job în străinătate încă de la terminarea facultății. În plus, spitalele și clinicile din afară știu că medicii români sunt foarte bine pregătiți, lucru care îi determină să caute personal la noi în țară, în număr așa mare”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

Și în România există, totuși, domenii în care românii pot ajunge la salarii de 6.000 de euro. Printre acestea, se numără IT / Telecom, Management și Inginerie, arată datele din platformă.

În ceea ce privește nivelul salariilor medii în România, IT / Telecom rămâne domeniul care oferă cele mai mari salarii, chiar și în condițiile în care creșterea față de ultima jumătate a anului 2020 a fost de numai 13,8%, conform datelor BestJobs. Rămâne, totodată, și un domeniu foarte stabil, pentru care cererea de candidați este în continuă creștere.


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează