Confidenţialitate


Măsuri speciale în București în așteptarea furtunii din această seară


Măsuri speciale în București în așteptarea furtunii din această seară

Meteorologii anunță vreme rea pentru București, începând sub ora 18:00 Capitala urmând să fie vizată de un cod galben.

Între orele 18:00 și 3:00 vor fi rafale puternice de vânt, iar în unele cartiere vitezele vor atinge și 65 de kilometri la oră.

Până joi la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se vor înregistra averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină.

Cantitatea de precipitaţii poate ajunge la 40 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor depăşi 60 de kilometri la oră.

Gabriela Firea: Toate cursurile din București se vor încheia la ora 17

Autoritățile locale au anunțat că școlile din Capitală vor fi închise începând cu ora 17.00.

Conform ANM, în Bucureşti, în jurul prânzului vor începe modificări ale vremii, iar după ora 18:00 vântul se va intensifica treptat, intervalul critic fiind între orele 20:00 şi 3:00, când vântul poate lua aspect de vijelie, cu viteze între 55 şi 65 de kilometri pe oră.

Gabriela Firea a cerut Inspectoratului Școlar din Capitală ca toate cursurile să se încheie miercuri la ora 17, astfel încât elevii să poată ajunge acasă până la intrarea în vigoare a codului galben de furtună.

Primăria face apel la toți deținătorii de mijloace de publicitate (panouri, structuri volumetrice prismatice, tv-screen-uri, etc) să ia toate măsurile de punere în siguranță a acestora și să mențină în stare de alertă echipe de intervenție pentru soluționarea de îndată a unor eventuale evenimente.

De asemenea, primarul Gabriela Firea a cerut structurilor de specialitate din cadrul PMB să verifice teren starea structurilor publicitare existente și să ia măsuri în cazul în care acestea reprezintă un risc pentru siguranța cetățenilor. Primarul general a cerut să fie toaletaţi copacii, pentru a nu exista riscul ca aceştia sau crengi să fie doborâte de vânt, a cerut verificarea panourilor publicitare şi a cerut poliţiei locale să discute cu diriginţii de şantier pentru a-şi pune în siguranţă utliajele şi macaralele care ar putea crea probleme în cazul rafalelor de vânt.

Proprietarilor de terase li s-a solicitat să îşi pună în siguranţă clienţii şi să aibă grijă ca umbrelele să nu se desprindă, la fel şi acoperişurile, care sunt construcţii uşoare.

Avertizare ANM de vijelii pentru județele Brașov, Sibiu și Covasna

Miercuri dimineață, ANM a transmis o avertizare de vreme rea care vizează trei județe.

Până la ora 10.30, este valabil un cod galben de vijelii, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată a vântului, averse ce vor cumula 20-25 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii.

Pentru județul Brașov, avertizarea este valabila pentru Brașov, Codlea, Făgăraș, Ghimbav, Predeal, Râșnov, Săcele, Victoria, Zărnești, Beclean, Bran, Budila, Cristian, Drăguș, Fundata, Hârseni, Holbav, Lisa, Mândra, Moieciu, Poiana Mărului, Recea, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Tărlungeni, Ucea, Vama Buzăului, Viștea, Voila, Vulcan.

Pentru județul Sibiu, codul galben vizeaza localitatile Avrig, Tălmaciu, Arpașu de Jos, Boița, Bruiu, Cârța, Cârțișoara, Chirpăr, Nocrich, Porumbacu de Jos, Racovița, Roșia, Turnu Roșu.

Pentru județul Covasna, localitatile vizate este Întorsura Buzăului, Sita Buzăului.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează