Confidenţialitate


Marian Munteanu, întrebat despre Virgil Măgureanu: ”Nu există nimic în activitatea mea de care să-mi fie rușine”


Marian Munteanu, întrebat despre Virgil Măgureanu: ”Nu există nimic în activitatea mea de care să-mi fie rușine”

Este oficial: Marian Munteanu va fi candidatul susținut de PNL în cursa pentru Primăria Capitalei.

Aproape toți participanții la ședința Biroului Politic Naţional al formațiunii au votat în favoarea acestuia.

Singurul  care s-a abținut de la vot a fost președintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus care a spus însă că nu are o rezervă în legătură cu candidatura lui Marian Munteanu, pe care-l consideră a fi, cităm, ”o legendă” și ”cea mai bună soluţie” pe care o putea da partidul.

Nu a fost o abţinere împotriva lui Marian Munteanu pe care îl cunosc şi care, după părerea mea este o legendă a Bucureştiului, ci m-am abţinut împotriva conducerii partidului din care fac parte pentru că nu am fost pregătiţi pentru şocul de acum. Am fost luaţi prin surprindere, s-a găsit soluţia asta, dar un om politic trebuie întotdeauna să aibă şi un plan de rezervă şi noi nu am avut“, a explicat preşedintele de onoare al PNL.

Pe de altă parte, Marian Munteanu a spus că are planuri mari în cazul în care va deveni primar-general al Bucureștiului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 Salut cu respect și cu admirație curajul pe care, încă o dată, îl dovedește Partidul Național Liberal de a se deschide în discuția și parteneriatul cu societatea civilă. Prezența mea aici  așa se explică pentru că noi avem nevoie de o Capitală (…) golită de metehnele trecutului”, a spus Marian Munteanu după ședința BPN al PNL.

În 2000, Marian Munteanu a vrut să candideze la alegerile prezidenţiale, cu sprijinul Alianţei Naţionale – partid rezultat din fuziunea dintre PUNR şi Partidul Naţional Român, condus de fostul director al SRI, Virgil Măgureanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cu domnul Măgureanu am discutat foarte puțin, acolo era o echipă politică. Eu am avut discuții cu dânșii pentru că am sperat că poate fi oprit domnul Iliescu care candida la Președinția României. Din păcate, dânșii au văzut altfel lucrurile și nu am avut posibilitate unei cooperări. Repet, o să dau toate explicațiile necesare cu privire la orice este legat de trecutul meu, nu există nimic în activitatea mea de care să îmi fie rușine”, a adăugat Marian Munteanu.

Marian Munteanu a spus că, deocamdată, nu se va înscrie în PNL: ”înscrierea, ca formalitate, o vom face exact atunci când va fi necesar”, a spus acesta.

 

Vehiculat pentru a fi candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu a spus că nu a refuzat acest lucru.

Partidul a ales între un om politic și un reprezentant din afara scenei politice – a spus acesta.

Cât despre ancheta DNA care l-a scos din cursă pe Ludovic Orban, Cătălin Predoiu a catalogat momentul drept unul dramatic:

Evenimentele de ieri au schimbat in mod dramatic modul in care organizatia Bucuresti trebuie sa evolueze in contextul alegerilor locale. Pana ieri nici eu, nici colegii aici de fata nu am avut alte optiuni decat sa mergem pe o solutie politica la aceasta candidatura. Din pacate, evenimentul de ieri a readus in discutie o problema reala la nivelul societatii, respectiv fractura de credibilitate intre public, electorat si mediul politic in general. A readus in discutie nevoia de a da un raspuns cerintelor formulate de cetateni in nenumarate randuri in strada. De aceea, decizia pe care am avut-o in fata a luat in calcul, pe langa optiunea politica clasica, si optiunea de a merge cu un candidat din zona societatii civile care sa raspunda acestor cerinte ale electoratului”, a afirmat Predoiu.

“Am gasit cu cale alaturi de colegi sa marcam acest moment dramatic printr-o schimbare radicala de optiune si sa mergem pe o solutie de candidat din societatea civila“, a spus Catalin Predoiu, in cadrul sedintei  PNL.


Ultimele stiri
Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan