Confidenţialitate


Manchester Arena va rămâne închisă până în luna septembrie


Manchester Arena va rămâne închisă până în luna septembrie

Manchester Arena, scena atacului terorist din 22 mai, în care au fost ucise 22 de persoane, va rămâne închisă până în luna septembrie, au confirmat autorităţile, informează NME.

Cu o capacitate de 21.000 de persoane, spaţiul a fost închis imediat după atentatul terorist de la finalul concertului pe care cântăreaţa americană Ariana Grande l-a susţinut pe 22 mai.

Formaţia Radiohead, care avea programat un concert pe Manchester Arena, în luna iulie, a fost nevoită să mute locul de desfăşurare, pe terenul de cricket Old Trafford.

”Deşi am avut intenţia de a onora evenimentele programate pentru vara aceasta, stricăciunile provocate de explozie zonei principale destinate publicului din afara arenei nu ne-au oferit altă opţiune decât ca spaţiul să rămână închis până în luna septembrie”, a declarat un purtător de cuvânt pentru Manchester Evening News.

El a adăugat că promoterii concertelor programate pe Manchester Arena pentru iunie, iulie şi august caută soluţii pentru găsirea unor spaţii potrivite. ”Suntem recunoscători clienţilor şi prietenilor noştri pentru susţinerea lor şi răbdarea de care au dat dovadă în această perioadă, iar gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de cei afectaţi de atrocitatea din 22 mai”.


Ultimele stiri
Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…

Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile. Peste 120 de căsuțe și o Alee a Poveștilor îi…

Rude angajate în aceeași companie și acuzații de favoritism la Metrorex. Ce dezvăluie o anchetă despre personalul de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează