Majorarea salariilor bugetarilor
Realizând că nu are suficiente resurse, Guvernul Cioloș a luat în calcul renunțarea la majorarea tuturor salariilor bugetarilor și aplicarea unor majorări cu prioritate în Sănătate și în ministere.
Educația a fost ocolită deocamdată, poate și pentru că nu există nicio perspectivă de reformare, iar sindicatele și ministerul au blocat orice idee mai revoluționară venită, chiar dinspre grupul de profesori desemnați să propună o reformă.
Așadar, cea mai mare creștere de salarii va fi în rândurile celor aproximativ 25 de mii de angajați ai ministerelor, unora dintre ei li se dublează salariile, sub pretextul unei recorelări, apoi, toate salariile din Sănătate sunt reașezate și egalizate după o grilă națională care da va aduce de asemenea o creștere medie de 30%.
Până aici însă nimic nu sugerează nici reformă și nici stimularea performanțelor. Guvernul vine însă și cu un fond suplimentar de 2% din totalul fondului de salarii dintr-o unitate, pe care managerul îl poate repartiza unuia sau mai multor angajați în funcție de merite și de performanțe. Asta nu înseamnă că într-un spital, de exemplu, toți vor obține cu 2% mai mulți bani la salariu, ci că managerul poate dubla salariul unui medic, alegând să nu dea nimic unui altuia, sau unei asistente, care nu are aceleași merite.
Sistemul de performanțe va fi aplicat și în învățământ.
Asta pentru că bugetarii nu sunt prost plătiți față de nivelul țării, iar nivelul lor de salarizare este efectul, şi nu cauza disfuncționaltăților din sistemele publice, fie că vorbim de educație, sănătate, administrație sau orice altceva și lipsa de performanță a acestor sisteme publice joacă un rol important în frânarea generală a țării, inclusiv a privaților și a capacității economiei noastre de a ne susține un trai mai bun.
Reformarea unui domeniu, așa cum este Învățământul, de exemplu, ar trebui să creeze resurse suplimentare, iar nu să ne coste mai mult.
Reducerea, să zicem, cu 20% a numărului de ore pe care le petrec copiii în școală poate da posibilitatea creșterii salariilor dascălilor lor cu 20%, dar asta numai în condițiile în care numărul acestora se reduce cu 20%.
În altă ordine de idei, admit posibilitatea ca statul să crească salariile dascălilor nu cu 20%, ci cu 40%, admit posibilitatea unor eforturi suplimentare ale societății în acest scop, dar numai după, iar nu înainte de reformarea acestui sistem, după, iar nu înainte de eliminarea profesorilor care nu au ce să caute în școli și deschiderea porților pentru dascăli noi, mai entuziaști, cel puțin, după, iar nu înainte de deblocarea unei reforme pe care cârdășia dintre sindicate și minister o vrea îngropată sub vanitatea cărții de vizită pe care Adrian Curaj a vrut să-și poată scrie și o funcție de ministru în palmares. Dacă nu înțelege asta, Cioloș nu va face decât ceea ce ar fi făcut și un Guvern de politruci în an electoral – creșterea salariilor bugetarilor.
La Sănătate, deși mai complexă prin efecte, reforma este mai simplu de făcut din perspectiva restructurărilor de personal. Asta pentru că turnul de sticlă al acestui sector, nereformat de la comunism încoace, a fost spart de liberalizarea pieței muncii și plecarea cadrelor pe salarii mult mai mari în Occident.
Așa se face că în Sănătate avem deficit de oameni, iar nu excedent, ca în Administrație sau Învățământ, iar numirea lui Vlad Voiculescu la minister chiar dă posibilitatea unor schimbări rapide și justifică și o creștere de salarii. Evident, și acolo e un sistem de spart, unul mafiot, croit pe uriașele șpăgi de achiziții, dar cel puțin nu va plânge nimeni că a rămas fără slujbă.
Presupunând că statul ar putea majora salariile în Învățământ și în Sănătate de la 1 august și luând în calcul cele 2,3 miliarde de lei disponibile în acest an față de un fond total de salarii de 19 miliarde pentru aceste două domenii, se crează posibilitatea unei creșteri medii a fondului de salarizare de 25-30%.
Esențial este încă ca Cioloș să nu dea același procent tuturor, să găsească un sistem prin care să recompenseze competența și performanța în sistemul bugetar, iar nu egalitarismul socialist care a și dus la colapsul acestuia.
Câți dintre funcționarii noștri își vor dori salarii mai mari sau vor prefera să nu se atingă nimeni de joburile lor chiar dacă nu vor primi nici majorări?
