Confidenţialitate


Maftei și Morais, suspendaţi două etape fiindcă au înjurat arbitrii


Maftei și Morais, suspendaţi două etape fiindcă au înjurat arbitrii

Vasile Maftei a fost suspendat două etape după ce s-a certat cu arbitrul Istvan Kovacs, la meciul pierdut etapă trecută de FC Voluntari în deplasare la FC Viitorul. Căpitanul ilfovenilor a primit cartonașul roșu după ce a protestat contra unui penalty, iar Kovacs a scris în raportul de arbitraj că fundașul l-ar fi înjurat și i-ar fi adresat cuvinte ca “hoţule” sau “râsule”.

Tot două etape de suspendare a primit și căpitanul Astrei, Junior Morais, care l-a înjurat pe centralul Cristian Balaj la întâlnirea cu Dinamo, terminată cu o remiză: 2-2.

Comisia de Disciplină a fost și mai intransigentă cu atacantul lui Poli Iași – Alex Boiciuc, care va rămâne 3 etape în tribune după faulul dur asupra stelistului Ovidiu Popescu. El a intrat prin alunecare cu talpa pe tibia adversarului, care nu a mai putut continua partida câștigată de echipa sa cu 2-0.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează