Confidenţialitate

MAE le recomandă românilor din Israel și Teritoriile Palestiniene să evite zonele de conflict

Ministerul Afacerilor Externe a condamnat tirurile de rachetă lansate din Fâșia Gaza, care vizează zone civile locuite din Israel, și precizează că a fost constituit un ”Task Force”, pentru monitorizarea permanentă și evaluarea situației din Israel.

„Ministerul Afacerilor Externe urmărește îndeaproape evoluția situației din Israel și condamnă cu fermitate tirurile de rachetă lansate din Fâșia Gaza, care vizează zone civile locuite din Israel. MAE regretă profund toate pierderile de vieți înregistrate în ultimele zile în rândul populației civile, acestea trebuind evitate cu orice preț. Aceste evoluții au potențialul de a deteriora grav situația de securitate din regiune, fiind necesară evitarea unei escaladări suplimentare a tensiunilor”, transmite Ministerul de Externe într-un comunicat.

Potrivit reprezentanților MAE, la misiunile diplomatice ale României la Tel Aviv și Ramallah nu au primit nicio solicitare de asistență consulară din partea cetățenilor români.

Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe păstrează evoluțiile din teren în atenția sa prioritară și este pregătit să acorde asistență consulară în caz de necesitate.

Totodată, MAE recomandă cetățenilor români din regiune să manifeste atenție și vigilență sporite, precum și precauție, cu evitarea zonelor declarate în stare de urgență.

MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah: +970-(0) 59 201 3761, precum și la numerele de telefon ale Ambasadei României la Tel Aviv: +972 3 529 0613; +972 3 5244644; +972 3 5242482, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279.