Confidenţialitate


MAE condamnă atacul terorist din Egipt


MAE condamnă atacul terorist din Egipt

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul faţă de atentatul care a avut ca ţintă creştini copţi din Egipt, ”victime recurente ale unor acte de barbarism”.

”Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist care a avut loc la 26 mai 2017 în apropierea oraşului Minya, soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi numeroşi răniţi, şi exprimă profundul regret şi solidaritate faţă de poporul egiptean, precum şi faţă de comunitatea creştinilor copţi, victime recurente ale unor acte de barbarism”, se arată într-un comunicat al MAE.

Ministerul transmite condoleanţe familiilor celor ucişi şi îşi exprimă speranţa pentru recuperarea rapidă a răniţilor.

”De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe reconfirmă angajamentul ferm al României, parte a eforturilor internaţionale destinate combaterii tuturor formelor de terorism, considerând că nu poate exista nici o justificare, ideologică, religioasă, politică, rasială, etnică sau orice alte motive, pentru astfel de acte”, mai precizează sursa citată.

Cel puţin 23 persoane au fost ucise vineri, după ce un atacator înarmat a deschis focul asupra unui autobuz la bordul căruia se aflau creştini copţi, într-o regiune din centrul Egiptului, relatează BBC News.

Incidentul a avut loc în provincia Minya, la aproximativ 250 de kilometri sud de Cairo, în timp ce autobuzul se îndrepta către o biserică. Potrivit Al Arabya, cel puţin alte 25 de persoane au fost rănite.

O serie de atacuri asupra unor biserici copte au avut loc în ultimele luni, revendicate de luptători din cadrul grupării Statul Islamic. Cel puţin 48 de persoane au fost ucise pe 9 aprilie, în două atentate sinucigaşe cu bombă vizând biserici în Tanta şi Alexandria.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează