Confidenţialitate


Macron reduce puternic numărul decoraţilor cu Legiunea de Onoare


Macron reduce puternic numărul decoraţilor cu Legiunea de Onoare

Emmanuel Macron a decis să reducă puternic numărul decoraților Legiunii de Onoare începând din 2018 şi să întinerească viitoarele promovări, pentru ca ele „să semene cu ceea ce este Franţa”, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Guvernului, Christophe Castaner.

În perioada 2018-2020, numărul decoraţilor civili va fi redus cu 50%, cel al decoraţilor militari cu 10%, iar al străinilor cu 25%, a precizat el.

Şeful statului vrea „respectarea cea mai strictă a criteriilor de atribuire şi a valorilor fundamentale” a continuat Christophe Castaner.

Începând din 2008 se respectă o paritate strictă între bărbaţi şi femei, potrivit unei decizii a lui Nicolas Sarkozy.

La 14 iulie, prima promovare din mandatul de cinci ani al lui Macron, număra 101 nume, faţă 500-600 de obicei, reflectând voinţa şefului statului în acest sens.

Emmanuel Macron a anunţat săptămâna trecută că a făcut demersuri în vederea retragerii decoraţiei acordate producătorului american Harvey Weinstein, acuzat de violuri, agresiuni sau hărţuire sexuală.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează