Confidenţialitate


Lumina Sfântă transportată cu avionul la București și apoi către Cluj, Timișoara, Suceava și Bacău


Lumina Sfântă transportată cu avionul la București și apoi către Cluj, Timișoara, Suceava și Bacău

Sâmbătă seară, pe Aeroportul “Henri Coandă” a aterizat avionul ce a adus de la Ierusalim Lumina Sfântă, care va fi împărţită credincioşilor în această noapte.

Lumina aprinsă la Sfântul Mormânt a fost preluată de o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de PS Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a adus-o la Bucureşti cu un avion închiriat.

La Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni au aşteptat reprezentanţi ai eparhiilor să ia Lumina Sfântă pentru a o împărţi credincioşilor la slujba de Înviere.

De la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”, Lumina de la Ierusalim va fi dusă şi în Transilvania şi în Banat, cu două avioane – unul va ateriza la Cluj-Napoca ( de unde Lumina va fi dusă la Sibiu şi Satu Mare), iar altul va ateriza la Timişoara. Alte două avioane vor ateriza la Suceava şi Bacău, pentru a duce Lumina Sfântă şi în Bucovina şi Moldova.

Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim la ora 14.21.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează