Confidenţialitate


Loredana face cadou documentarul Never Ending Story prezentat, în premieră, la TIFF – VIDEO


Loredana face cadou documentarul Never Ending Story prezentat, în premieră, la TIFF – VIDEO

De ziua ei, Loredana îşi pune încă o data fanii pe primul loc făcându-le un cadou special: documentarul Never Ending Story, prezentat în premieră în urmă cu câteva zile la TIFF.

Loredana care de peste 30 de ani îşi dedică viaţa fanilor ei a ales sa celebreze aceasta aniversare a zilei de naştere dăruind o parte din povestea din spatele muncii fabuloase care se află la fiecare mare spectacol, povestea efortului şi a bucuriei de a fi în fiecare seară pe scena, indiferent de oboseală, condiţii meteo sau orice problema, pregatită să oferă o experienţă de neuitat fiecarui spectator.

“Trimit ca un dar virtual tuturor îngeraşilor care au fost şi sunt alături de mine şi de cântecele mele, documentarul “Never Ending Story” filmat şi regizat de Remus Achim, prezentat la ediţia de anul acesta de la TIFF! E despre aventura minunată pe care am trăit-o acum 4 ani pentru a crea şi pune în scenă spectacolul de la Sala Palatului!

Multumesc pentru toate urările voastre!!!

La mulţi ani tuturor gemenilor şi celor născuţi pe 10 iunie!!!”, le-a spus Loredana fanilor ei.

Astăzi, jurata de la Vocea României îşi va celebra aniversarea alături de prieteni şi de familie într-o petrecere cu tematica indiană, Loredana fiind o atentă practicantă a unei vieţi spirituale echilibrate şi a unui trai sănătos.

Documentarul Never Ending Story este un prilej ca fanii Loredanei să descopere echipa cu care a construit spectacolele fabuloase din ultimii 5 ani de la Sala Palatului, dar şi să afle poveşti nepuse despre începuturile colaborării artistei cu mari trupe din România.

Never ending story este regizat de Remus Achim, durează o oră şi 52 de minute şi poate fi vizionat gratuit pe canalul de youtube al Loredanei.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…