Confidenţialitate


Dosarul Țăndărei: Lipsa unor probe clare a dus la achitarea definitivă a celor 25 de inculpați


Dosarul Țăndărei: Lipsa unor probe clare a dus la achitarea definitivă a celor 25 de inculpați

Lipsa unor probe clare a dus la achitarea definitivă a inculpaţilor în dosarul de trafic de minori de la Ţăndărei. Aşa arată judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureş în motivarea deciziei din decembrie, obţinută de Europa FM.

Judecătorii notează că nu pot da condamnări sub presiunea mediatică, în condiţiile în care procurorii DIICOT nu au strâns suficiente dovezi.

Judecătorii scriu în document că este greu de înţeles cum anchetatorii DIICOT nu au reuşit să adune informaţii pertinente, utile şi care să dovedească fără echivoc cum au ajuns minorii identificaţi în Anglia, care a fost rolul şi scopul inculpaţilor în drumul copiilor către această ţară şi dacă părinţii copiiilor şi-au făcut obligaţii faţă de inculpaţi.

Magistrații arată că anchetatorii s-au bazat pe probe indirecte care nu pot conduce automat la condamnarea unor persoane, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile, printre care trafic de minori şi constituire de grup infracţional organizat, sunt foarte grave.

Instanţa mai arată că în cursul judecăţii este mult mai greu să obţină informaţii suplimentare de la martori, mai ales că mulţi dintre aceştia locuiesc în Ţăndărei, aceeaşi localitate în care stau şi inculpaţii, consideraţi lideri ai comunităţii.

Judecătorii admit că unii dintre copiii transportaţi de unii acuzaţi în afara graniţei au fost surprinşi de autorităţile britanice cerşind sau furând, însă consideră că anchetatorii nu au dovedit că inculpaţii i-ar fi dus în străinătate pentru a-i exploata.

Nici în ceea ce priveşte acuzaţia de spălare a banilor instanţa nu consideră că au fost suficiente probe. Nu s-a dovedit că primirea unor sume de bani de la diverse persoane are legătură directă cu vreo activitate infracţională, mai notează judecătorii în motivare.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…