Confidenţialitate


Liderul comunității musulmane trage un semnal de alarmă


Într-un interviu acordat în exclusivitate Europa FM, muftiul Murat Iusuf spune că misionarii veniți în ultima perioadă la noi în țară, provin din Franța, Marea Britanie și Germania. Muftiul spune că a discutat acest subiect cu diplomații acreditați la București.

Reprezentatul comunității musulmane din România spune că fenomenul se extinde în aproape toată țara, inclusiv la sate.

(AUDIO)

Întrebat dacă gruparea Statul Islamic reprezintă în acest moment un pericol pentru România, liderul comunității musulmane din țara noastră a răspuns:

(AUDIO)

Pe de altă parte, liderul comunității musulmane atrage atenția că, în România, există în acest moment, cel puțin 5,6 fundații care nu au avizul Muftiatului pentru activități religioase și care nu sunt controlate de nimeni.

VIDEO

În același timp, în București, există o moschee sub autoritatea Muftiatului și alte 16 lăcașuri de cult care nu sunt subordonate nimănui din punct de vedere religios și care au fost construite din bani a căror proveniență nu este cunoscută, spune muftiul Murat Iusuf. În funcție de mărime, poate fi vorba despre sute de mii de euro, declară liderul comunității musulmane.

În ultimele două săptămâni, muftiul Murat Iosuf s-a întânit atât cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte cât și cu parlamentarii de Constanța pentru a le cere modificarea legilor astfel încât statutul fundațiilor religioase musulmane să fie clarificat.

Liderul comunității musulmane avertizează că la Secretariatul de Stat pentru Culte nu mai funcționează nicio comisie care să avizeze înființarea de lăcașuri de cult.

O asemenea comisie a existat până acum doi ani.

VIDEO

La interviurile Europa FM, muftiul Murat Iusuf a povestit că, în urma solicitării adresate autorităților să clarifice statutul funcționării unor fundații în România, a fost amenințat cu moartea.

VIDEO

Interviul integral cu liderul comunității musulmane din România îl puteți asculta integral pe site-ul www.interviuri.europafm.ro


Ultimele stiri
Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe

Proiectul asigurărilor sociale pe 2026, aprobat de comisiile reunite de buget-finanțe

Ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului: Liderii grupurilor parlamentare se reunesc de la 21:00

Cinci state europene și Japonia sunt pregătite să colaboreze pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz | AUDIO

Înalta Curte de Casație și Justiție reacționează după decizia Coaliției de a amâna plata drepturilor câștigate în instanță…

Florin Manole, după ce s-a găsit o formulă prin care pachetul social să fie susţinut de coaliţie: S-a…

Bugetul ajunge în dezbaterea plenului Parlamentului după ce în Coaliție s-a ajuns la un compromis | AUDIO

Marinarii români blocați în zona de conflict din Golful Persic, fără hrană și apă, sunt sfătuiți să contacteze…

Firme înființate online, în maximum 48 de ore, cu costuri sub 100 de euro și fără cerințe minime…

Italia: Un grup de hoți a furat sute de perechi de pantofi de la o fabrică de încălțăminte…