Confidenţialitate


Legislația BREXIT, amendată în Camera Lorzilor. Guvernul, obligat să respecte drepturile europenilor care trăiesc în Marea Britanie


Legislația BREXIT, amendată în Camera Lorzilor. Guvernul, obligat să respecte drepturile europenilor care trăiesc în Marea Britanie

Reprezentanţii Camerei Lorzilor au votat miercuri seara în favoarea unui amendament la legea de declanşare a ieşirii naţiunii din Uniunea Europeană, care îi obligă pe guvernanţi să garanteze respectarea drepturilor cetăţenilor europeni din Marea Britanie înainte ca premierul să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Votarea acestui amendament reprezintă un mare eşec pentru executivul Theresei May, relatează Reuters.

Amendamentul a reuşit să treacă cu 350 de voturi ”pentru” şi 256 ”împotrivă”, limitând autoritatea Theresei May în ceea ce priveşte declanşarea procedurii de retragerea a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Guvernanţii vor fi obligaţi să publice în maximum trei luni de la declanşarea procedurii de ieşire o serie de propuneri pentru a proteja drepturile cetăţenilor europeni care locuiesc deja în Regatul Unit.

De asemenea, cetăţenii europeni vor trebui să beneficieze în continuare de dreptul de rezidenţă în Marea Britanie.

Conservatorii nu se bucură de o majoritate în Camera Lorzilor, însă guvernanţii pot în continuare să abroge amendamentul într-un vot din Camera Comunelor, care va întârzia însă calendarul promis de prim-ministru cu privire la declanşarea ieşirii din Uniunea Europeană.

Guvernul Marii Britanii s-a arătat dezamăgit de decizia parlamentarilor de a amenda legislaţia Brexit-ului.

”Suntem dezamăgiţi că lorzii au ales să amendeze o lege votată de reprezentanţii Camerei Comunelor. Poziţia noastră cu privire la cetăţenii europeni au fost clarificată în mod repetat. Noi vrem să garantăm cât mai curând posibil drepturile cetăţenilor europeni care trăiesc deja în Marea Britanie, dar şi drepturile britanicilor care locuiesc în alte ţări ale UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt de pe Downing Street.

Unii lorzi cred că îi pot forţa pe guvernanţi să accepte o serie de concesii, însă ministrul de Interne a explicat că nu există nicio posibilitate ca executivul să accepte amendarea legislaţiei de autorizare a Brexit-ului.

Premierul Theresa May a promis că va invoca până la finele lunii martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declanşa procesul formal de retragere a Marii Britanii din UE.

De asemenea, primele negocieri ar putea să înceapă abia în luna iunie, după informarea celorlalte 27 de ţări membre ale UE.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează