Legendele bradului de Crăciun

Despre originea bradului de Crăciun circulă mai multe legende, care mai de care mai interesante şi mai frumoase datorită mesajului plin de speranţă şi bucurie pe care îl transmit.

Una dintre legende spune că tradiţia bradului de Crăciun își are originea prin secolul al VII-lea, când un călugăr din Anglia, Sfântul Bonifacius, a plecat în Germania pentru a preda Cuvântul lui Dumnezeu.

Supărat de gestul unor păgâni care venerau un stejar, Sfântul Bonifacius, cel care a convertit germanii la creştinism, a tăiat copacul de la rădăcină, iar în locul acestuia s-a înălţat un brăduţ frumos.

Uimit, Sfântul a considerat bradul proaspăt crescut drept un semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu şi a identificat forma triunghiulară a bradului cu Sfânta Treime a lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant. Oamenii au început să venereze de atunci bradul şi să-l considere Arborele lui Dumnezeu şi un simbol al creştinismului.

O altă poveste mai puţin cunoscută, este că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime.

În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar.

În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.