Confidenţialitate


La 7 ani de la moartea polițistului Gigină, procesul bate pasul pe loc. Gabriel Oprea nu s-a prezentat la cel mai recent termen de judecată


La 7 ani de la moartea polițistului Gigină, procesul bate pasul pe loc. Gabriel Oprea nu s-a prezentat la cel mai recent termen de judecată

Au trecut 7 ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină. Într-o seară ploioasă de 20 octombrie 2015, agentul cădea cu motocicleta într-o groapă nesemnalizată din Capitală, pe când deschidea coloana oficială a fostului vice-premier Gabriel Oprea, deși acesta nu avea vreo urgență oficială de rezolvat.

Avocatul care îi reprezintă pe părinții polițistului Bogdan Gigină susține că apărarea face tot posibilul ca procesul să bată pasul pe loc, astfel încât faptele să se prescrie într-un an.

Potrivit lui Cătălin Crăciunescu, Gabriel Oprea nu s-a prezentat la cel mai recent termen de judecată, desfășurat la începutul lunii octombrie.

Legea prevede că răspunderea penală se stinge la „8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani”. Potrivit Codului Penal, uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Gabriel Oprea, despre moartea polițistului Gigină: A fost un accident


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează