Confidenţialitate


Kievul protestează împotriva restricțiilor la importul de grâne ucrainene


Kievul protestează împotriva restricțiilor la importul de grâne ucrainene

Kievul cataloghează ca „inacceptabilă” decizia Comisiei Europene, care a ajuns la un acord cu cinci state ale Uniunii, printre care si România, privind suspendarea importurilor pentru patru produse ucrainene până pe 5 iunie.

În același timp, acordul garantează tranzitul către state terțe.

Ministerul de externe de la Kiev a anunţat sâmbătă că a trimis note de protest Poloniei şi Uniunii Europene, apreciind că limitarea importurilor de grâu ucrainean este „categoric inacceptabilă”.

„Astfel de restricţii, oricum ar fi justificate, nu respectă Acordul de Asociere între Ucraina şi UE, nici principiile şi normele pieţei unice europene”, susţine Kievul.

Și continuă:

„Există motive legale depline pentru reluarea imediată a exporturilor de produse agricole ucrainene către Polonia, România, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria”, arată documentul.

Vă reamintesc, Comisia Europeană a ajuns la un acord cu cinci state ale Uniunii, printre care si România, prin care este garantat tranzitul cerealelor ucrainene catre terti, dar prevede interdictie la import pentru 4 produse ucrainene: grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui.

Importurile vor fi suspendate până pe 5 iunie, urmând să se analizeze eventuala prelungire a acestei decizii, în funcţie de situaţie. Comisia a promis de asemenea pe 19 aprilie un ajutor suplimentar de 100 de milioane de euro pentru fermierii afectați din aceste cinci țări.

UE a suspendat în mai anul trecut – pentru un an – taxele vamale la toate produsele importate din Ucraina, pentru a-i permite să-și exporte stocurile de cereale după ce razboiul a inchis rutele prin Marea Neagră. Statele europene vecine cu Ucraina au înregistrat insa o creștere masivă a importurilor de porumb, grâu sau floarea soarelui din Ucraina, ceea ce a dus la saturarea silozurilor și la scăderea prețurilor locale.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează