Confidenţialitate

Jurnal de carantină: Ziua 15

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zilnic, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.Grupul de Comunicare Strategică a raportat, de-a lungul zilei de miercuri, alte 22 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.

Bilanțul la nivel național urcă astfel la 220 de decese.

Pacienții raportați aveau vârste cuprinse între 44-93 de ani și sufereau de alte afecțiuni medicale.

Numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 4.761 în România, în creștere cu 344.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 528 de persoane au fost declarate vindecate și externate.

Comuna Corbii Mari a devenit principalul focar de nou coronavirus din judeţul Dâmboviţa. Doi localnici au murit de COVID-19. Alți 20 sunt spitalizați, iar 80 au fost plasați în regim de izolare la domiciliu. Poliţia face razii zilnice pe străzi,

Șeful statului a declarat, după o vizită la Centrul Naţional de Coordonare pentru Situaţii de Urgenţă, că România nu este în faza în care să poată relaxa restricţiile pentru limitarea răspândirii coronavirus.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că a numit manager militar la spitalul din Deva. Nelu Tătaru a admis că unitatea medicală este într-o situație dificilă. Nelu Tătaru a mai anunțat că toate cadrele medicale de la SJU Deva vor fi testate pentru coronavirus, urmând ca apoi să stea în hoteluri și să nu se mai întoarcă acasă până la aflarea rezultatelor.

În actuala criză epidemică, Spitalul Județean de Urgență Suceava a devenit prima unitate cu un cadru militar la conducere. Unitatea a devenit focar după ce peste 200 de cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus. Ancheta a scos la iveală nereguli manageriale grave.

Jurnalistul Cătălin Tolontan nu crede că militarizarea este soluția problemelor din sistemul sanitar.

Medicii de familie cer să primească şi ei stimulentul de 2.500 de lei pe lună, promis de guvern personalului medical care se confruntă cu bolnavii COVID-19. În caz contrar, peste 10 mii de medici de familie și peste 15 mii de asistenți medicali ar fi discriminați.

Structurile subordonate Ministerului de Interne au întocmit, de la izbucnirea crizei epidemice și până în prezent, 335 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Premierul a anunțat că guvernul are în vedere o reglementare care să prevadă intrarea alternativă în şomaj tehnic a angajaţilor de la stat. Ludovic Orban a precizat că nu sunt vizate instituţiile implicate în lupta împotriva coronavirusului.

Statele Unite au depăşit, miercuri, pragul de 400.000 de infectări cu noul coronavirus. Prima putere economică mondială a înregistrat cele mai multe cazuri declarate de COVID-19, anume 401.166, ceea ce înseamnă mai mult de un sfert din infecţiile la nivel global.

Bilanţul cazurilor mortale cauzate de COVID-19 a ajuns la 17.669 în Italia. Numărul total al persoanelor infectate depăşeşte 139.000 în Peninsulă.

Pentru a doua zi la rând, autoritățile sanitare spaniole au anunțat o creștere a numărului zilnic de decese, fiind raportate 757 de noi cazuri mortale.

Autoritățile britanice au anunțat alte 938 de cazuri mortale ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. Cifra reprezintă un record negativ pentru Regatul Unit. În total, COVID-19 a ucis 7.097 de persoane în Marea Britanie şi a contaminat aproape 61.000 de persoane.

Downing Street a anunţat, miercuri, că premierul britanic răspunde la tratamentul administrat pentru COVID-19 și este stabil din punct de vedere clinic. Boris Johnson și-a petrecut a doua noapte la terapie intensivă.

În Franța, bilanțul epidemic a ajuns la aproape 11.000 de decese. La momentul actual, peste 30.000 de persoane sunt spitalizate cu COVID-19, dintre care mai mult de 7.000 reprezintă de cazuri grave.

Banca Naţională a Franţei a anunţat că economia țării a scăzut cu 6% în primul trimestru al acestui an, ca efect al epidemiei de nou coronavirus. Este cel mai semnificativ declin din Hexagon de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Jucătorii, antrenorii şi directorii clubului spaniol de fotbal Real Madrid au convenit, în mod voluntar, să accepte o reducere salarială aferentă acestui an, cuprinsă între 10 şi 20 de procente. Echipa se confruntă cu un blocaj financiar ca efect colateral epidemiei de nou coronavirus.

Veterinarii le recomandă deținătorilor de pisici să le păstreze în interiorul locuinței, în aceată perioadă epidemică, pentru a sprijini lupta cu noul coronavirusului. Unele studii preliminare sugerează că felinele ar putea fi capabile să răspândească infecția între ele.