Confidenţialitate


Judeţul Covasna se va implica la construirea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav


Judeţul Covasna se va implica la construirea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav

Judeţul Covasna are în vedere alocarea sumei de şase milioane de euro pentru realizarea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav, de care vor beneficia şi cetăţenii din Covasna, a declarat marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Sandor Tamas.

„Cu Braşovul avem o idee bună şi vrem să finalizăm aeroportul internaţional Braşov-Ghimbav, indiferent dacă Guvernul de la Bucureşti ne susţine sau nu. Este proiectul judeţului Braşov, dar noi ne-am angajat, noi Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, să ajutăm acest proiect cu şase milioane de euro, câte trei milioane de euro de fiecare, pentru finalizarea proiectului, care până la urmă este tot unul regional”, a spus preşedintele Consiliului Județean Covasna.

Sursa citată s-a referit şi la un alt proiect pe care îl consideră foarte important pentru zonă, o autostradă pe ruta Braşov-Târgu Secuiesc-Bacău, o arteră foarte importantă care leagă Ardealul de Moldova şi pe care circulă zilnic 15.000 de autovehicule, din care 85% sunt în tranzit.

„Este vorba despre DN 11 Braşov-Bacău, care are două benzi şi este de proastă calitate. Pe la Târgu Secuiesc, de pildă, ultimul oraş din Ardeal, circulă zilnic pe această arteră un număr de 15.000 de autovehicule. Este insuportabil şi inacceptabil ca în anul 2018, după 100 de ani de la Marea Unire, să stăm fără autostradă între Ardeal şi Moldova. Să fie clar pentru toată lumea, suntem de acord şi cu autostrada Târgu Mureş-Gheorghieni-Iaşi, dar Braşov-Târgu Secuiesc-Bacău este primordială. Nu este problema noastră, a judeţului, este o problemă naţională dacă vreţi”, a explicat preşedintele Consiliului.

El a adăugat că acest proiect al autostrăzii Braşov-Târgu Secuiesc-Bacău este unul foarte clar, este un proiect regional, dar din păcate, până acum nu a văzut din partea guvernanţilor să fie discutat ca fiind unul de nivel naţional.


Ultimele stiri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează