Confidenţialitate


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Cancerul lui Putin și lumea cealaltă


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Cancerul lui Putin și lumea cealaltă

Mare veste mare: Putin e bolnav, grav, în fază terminală, cel mai probabil, ba nu, cel mai bine, de cancer. Pe televizoarele noastre se fac analize ale mutrei lui Putin, de către ghicitori în riduri și în ochi, care să furnizeze, cui o cere, ușurarea că „moare ăla și scăpăm”.

Nu știu care e starea sănătății casapului de la Kremlin, dar cei care înghit „știrea” de mai sus suferă de prostie, nepăsare și lașitate, în stadii avansate. 

1. Putin este șeful de stat cu cea mai bună condiție fizică din câți am văzut – poate doar schiorul,  golferul, tenismanul Iohannis să-i facă ceva concurență. Nu e băutor, n-a fumat niciodată; mai mult, interzice fumatul pe unde îl prinde, chiar și celor din cercul său restrâns. În fiecare zi, înoată și face exerciții fizice. 

2. Periodic, este supus unei testări medicale complete, care ar detecta orice boală în fază incipientă.

3. Chiar și dacă ar avea cancer sau SIDA, să zicem, banii și puterea îi dau acces la cele mai eficiente tratamente actuale, care, în cel mai rău caz, îi prelungesc viața cu mulți ani. 

4. Speranța stupidă că Putin ar putea să-și dea duhul rapid ascunde lașitatea și nepăsarea de semeni a celor care o nutresc. Mulți dintre ei cred și că „nu trebuie să-i enervăm pe ruși”, „ce treabă avem noi cu ucrainenii?”, „ce ne trebuia scut la Deveselu, ca să-i întărâtăm?”, „să rămânem neutri”. Neutri față de omorârea civililor și copiilor de către armata rusă. Aceștia sunt urmașii celor care plimbau din gură-n gură în anii `80 zvonul că Ceaușescu are cancer la prostată, dar n-ar fi zis nici cârc la adresa politicii criminale a scorniceșteanului. Adicătelea, noi tăcând mâlc, cu mâinile la spate, să ne rezolve problema hazardul, boala, pronia cerească. Sau astrologia. Potrivit astrologului ucrainean Vlad Ross, „Putin își va sărbători ultima aniversare pe 7 octombrie 2021. Cel mai probabil, acesta va fi și ultimul an în care o va face”. 

5. Niciunul dintre vânturătorii cancerului de care ar suferi Putin nu-și găsește, dacă-l întrebi, vreo vină pentru crimele care se petrec acum în Ucraina. Asta deși Putin lovește și omoară oameni din ziua în care a ajuns la putere. Când a bombardat Groznîi, capitala Ceceniei, până n-a mai rămas piatră peste piatră, nu s-a repezit nimeni să-i sancționeze regimul. Când toți opozanții lui au fost, rând pe rând, arestați, torturați, otrăviți, împușcați, nu i-a trecut nimănui prin cap în Europa și în România să renunțe la un grad, două din căldura locuinței, cum propune acum Frans Timmermans, pentru a nu mai pompa bani pe gaz în buzunarele ucigașului. 

6. Putin este produsul unui mod de a fi și de a gândi care stăpânește Rusia. Este odrasla kaghebismului militarist revanșard, obsedat de ideea de a face URSS nu prețuită, nu respectată, ci temută în întreaga lume. Pentru KGB, nici măcar Putin nu e de neînlocuit. Dacă ar dispărea mâine, succesorul e ales și pregătit – de pildă, dublura lui Putin, fostul președinte Dimitri Medvedev.

7. Dar mai există un motiv, cel mai tare și trist, pentru care moartea lui Putin n-ar opri răul. Tot auzim că rușii, care, potrivit celui mai proaspăt sondaj, îl susțin în procentaj de 70%, sunt spălați pe creier de dictatură. N-aș zice. Când televiziunea Kremlinului le spune că Rusia eliberează Ucraina de drogați și naziști, le spune exact ce vor de decenii să audă. Rușii visează dictatura, chiar una sângeroasă. Vor să fie sclavi, dar sclavi imperiali.

Adevărul ultim este că majoritatea poporului rus respinge din rărunchi democrația – îi va trebui un veac s-o învețe, dacă o va învăța vreodată. Șansa omenirii de a supraviețui este carantinarea, izolarea totală a Rusiei, pe termen nelimitat. Pe Pământ, ca să mai existe această planetă, se despart două lumi: lumea liberă democrată și lumea cealaltă, Rusia cu China și Coreea de Nord.

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează