Confidenţialitate

Jucării care contribuie la dezvoltarea bebelușului tău (P)

Dezvoltarea copilului în primul an de viață se face într-un ritm foarte rapid și reprezintă baza unei dezvoltări sănătoase în următoarele etape de creștere. Între 0 și 12 luni copilul este numit sugar, cu mențiunea că în prima lună de viață este numit nou-născut. Fiecare bebeluș are ritmul lui propriu de dezvoltare, dar toți fac numeroase achiziții motorii, cognitive și de comunicare.

În primele două luni creșterea sugarului este mai mult fizică, deoarece activitățile lui principale sunt suptul și dormitul; ca părinte observi în principal că ia în greutate și crește în lungime. Treptat copilul începe să vadă bine și să devină interesat de mediul înconjurător, în special de fețele umane, ale părinților fiind preferate. Începând cu a patra lună de viață, bebelușul începe să țină obiecte în mână, să le privească și să le ducă la gură. După 6-7 luni, când cel mic reușește să stea în șezut, este din ce în ce mai dornic de comunicare, vrea să interacționeze cu ceilalți, este curios în legătură cu obiectele din jur. Joaca devine principala modalitate de învățare și are nevoie de jucării specifice vârstei. Pe la 9-11 luni, mulți sugari se deplasează târâș sau sprijinindu-se de mobilier și doresc să se joace împreună cu altcineva, preferă jucăriile care se mișcă sau interactive. La vârsta de un an, copilul e pe drumul către independență, mersul fiind cea mai interesantă activitate pentru el, și își perfecționează deprinderile anterioare.

Ca părinte, e firesc să te informezi ce fel de jucării copii 1 an sunt potrivite pentru copil, în așa fel încât acestea să îl ajute în dezvoltare și să îl mențină în siguranță, în fiecare etapa din acest prin an. Ca regulă generală, alege jucării de calitate, despre care te-ai informat în legătură cu materialele din care sunt făcute, rezistente și fără componente care se desfac, deoarece prezintă risc de înghițire la un copil mic. Înainte de a le da copilului, chiar dacă le oferi cadou, desfă ambalajul și studiază bine jucăria, ca să te asiguri că este în bună stare de funcționare și nu prezintă nici un risc pentru cel mic.

Jucăriile zornăitoare sunt necesare în primele 6 luni de viață. Ele pot rămâne pe lângă copil și după această vârstă, mai ales dacă are preferințe, dar sunt utile mai ales în prima perioadă de joacă a bebelușului, stimulându-i atenția, auzul și prehensiunea (apucarea cu toată mâna).Mare parte din ele sunt din material plastic, lemn, textile sau combinații ale acestora. Preferabil ar fi să fie de dimensiuni mici și ușoare, pentru că sugarul se va juca mai mult în poziție culcată și le va scăpa din mânuțe. Asigură-te că sunt ușor de curățat, deoarece vor ajunge de multe ori pe jos, după care bebe le va duce la gură.

Jucăriile pentru dentițiepot înlocui jornăitoarele cu succes, în perioada în care încep să îi crească dinții copilului. Pe lângă manevrarea lor, ce înlesnește dezvoltarea motorie și  îl ajută să își dezvolte simțul vizual și tactic, acestea vor contribui la calmarea durerilor gingivale.

O gamă largă de jucării interactive îți stau la dispoziție pentru perioada în care copilul începe să stea în șezut. Din acest moment se accelerează dezvoltarea cognitivă și toată gama de abilități încep să prindă contur, cu particularitățile specifice fiecărui copil. Încă nu e cazul să dai bebelușului jucării copii 1 an, mai ales că ai de unde să alegi produse potrivite pentru 6-12 luni. Tot în această perioadă cel mic începe să arate anumite preferințe sau se sperie de anumite jucării. Cu răbdare vei înțelege ce anume îi place și ce nu și îl poți învăța să nu se teamă. Jucăriile cu baterii, care fac multe zgomote sau mișcări bruște sau anumite figurine îl pot face pe cel mic să îi fie teamă și să plângă, de aceea e util să expui copilul treptat și să renunți, dacă are disconfort prea mare. Jocurile și jucăriile care dezvoltă motricitatea fină, atenția și răbdarea sunt indicate la această vârstă. Preferate sunt și cărțile senzoriale, cuburile sau măsuțele educative. Gama de jocuri este foarte diversă și cuprind obiecte pe care copilul le întâlnește în mediul lui, cu scopul de a le cunoaște și a deveni familiar cu ele, și, bineînțeles, literele și cifrele.

Jucării de tras și împins îi poți lua copilului în jurul vârstei de un an. Ca și jucării copii 1 an preferate sunt și jucăriile de sortat, mingile și jocurile ce imită obiectele pe care le folosesc părinții. Aceste jucării copii 1 an, au rolul de a ajuta dezvoltarea atenției și coordonării, contribuie la formarea gândirii și imaginației și îmbunătățește dexteritatea și celelalte funcții motorii ale copilului. În timpul jocului, micuțul întâmpină probleme pe care trebuie să le rezolve, ceea ce îi solicită corpul și mintea în așa fel încât situațiile create devin experiențe de învățare

Foto: Susan Holt Simpson/Unsplash