Confidenţialitate


Jandarmeria: Doi participanți la protestul din Capitală, duși la secție


Jandarmeria: Doi participanți la protestul din Capitală, duși la secție

Două persoane care au participat la o altercație, în timpul protestului din Piața Victoriei, au fost duse la secția de poliție pentru identificare și pentru luarea măsurilor legale, anunță Jandarmeria București.

„Prin măsurile pe care le luăm, punem pe primul plan sănătatea, ordinea publică și siguranța participanților la adunarea publică. Primele măsuri pe care le-am luat sunt de dialog, apel la responsabilitatea persoanelor prezente și recomandări pentru respectarea măsurilor de protejare a sănătății.

Astfel, Jandarmeria București solicită tuturor cetățenilor să respecte regulile de distanțare socială și să nu participe la astfel de manifestații publice. Până in prezent, două persoane care au participat la o altercație au fost conduse la secția de poliție pentru identificare și pentru luarea măsurilor legal”, transmite, vineri seara, Jandarmeria Capitalei.

Reamintim, peste 100 de protestatari s-au adunat, vineri seara, în Piața Victoriei din București, peste drum de sediul Guvernului.

În majoritate adepți ai teoriei conspirației, participanții nu au purtat măști de protecție și nu au respectat distanța, reguli recomandate de autorități pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus.

Mobilizarea s-a făcut pe o rețea de socializare.

Organizatorii manifestației cer dovezi ale cazurilor în baza cărora sunt întocmite statisticile oficiale.

Pe pancarte sunt scrise mesaje precum ”Imunizare naturală, nu carantină socială” sau ”Cui foloseşte demenţa termometrizării?”.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a reacționat – într-o intervenție la Europa FM – față de protest.

“Astfel de acțiuni sunt riscante pentru societate”, a atras atenția Raed Arafat.

“Sunt oameni care s-au lăsat influențați de cei care se declară împotriva vaccinurilor și militează pentru imunizare naturală, dar fac asta tocmai pentru că sunt sănătoși și nu au fost infectați datorită măsurilor impuse de autorități”, a explicat secretarul de stat.

“Au apărut astfel de demonstranți și în Germania și în alte părți. Oameni care s-au ghidat după rețelele de socializare, după manipulare și dezinformare. După oameni care veneau și ziceau că ei pot dovedi că e o conspirație mondială și nu există virus. Din păcate, știrea zilei este că există virus, că este periculos și că dacă ne jucăm cu această situație, se întoarce împotriva noastră.

Tot ce am muncit împreună o să pierdem în următoarea perioadă și mai ales la toamnă, dacă nu respectăm regulile. Eu nu doresc vreunuia să ajungă să testeze cum este cu Covid-19.

Sau să aibă vreun apropiat care să pățească treaba asta. Abia atunci o să înțeleagă că nu este de glumit. Ei fac pentru că toată lumea se simte protejată și sănătoasă. De ce vrem să ne testăm rezistența până la ultimul moment, să vedem apoi că am pățit-o?”, s-a întrebat Raed Arafat, în dialogul cu Mona Nicolici din emisiunea Piața Victoriei.


Ultimele stiri
Directorul World Vision România, Mihaela Nabăr, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc…

Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…