Confidenţialitate


Ion Iliescu: ”În decembrie 1989, în România a fost Revoluție”


Ion Iliescu: ”În decembrie 1989, în România a fost Revoluție”

Fostul Președinte, Ion Iliescu, a scris pe blogul său că în România a avut loc o revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac.

“Se împlinesc azi, 22 decembrie 2017, douăzeci şi opt de ani de la victoria revoltei populare care a marcat începutul Revoluţiei Române. În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac. A fost o schimbare radicală de sistem politic, s-au schimbat dramatic instituţiile statului, natura lor, s-a trecut de la un regim totalitar la unul democratic. Au apărut instituţii noi, noi drepturi şi libertăţi civice, România s-a deschis spre lume”, a scris Ion Iliescu, vineri, pe blogul personal.

“Privaţiunile de tot felul, umilinţele unei vieţi la limita supravieţuirii, din ultimii ani ai ceauşismului, au fost declanşatorul revoltei populare. O revoltă care mocnea, Timişoara fiind locul în care ea a izbucnit la suprafaţă, după ce la Iaşi represiunea Securităţii a înăbuşit o acţiune similară. Democraţia s-a construit pe jertfa unor oameni, care au pus viaţa lor la temelia noii Românii, jertfă pe care o onorăm şi o regretăm în acelaşi timp, pentru că nimeni n-ar trebui să fie obligat să se sacrifice pentru ideile şi credinţele lui. Pentru ca jertfa lor să aibă un sens pentru noile generaţii trebuie ca, alături de drepturi şi libertăţi, să învăţăm să ne asumăm şi responsabilităţile care derivă din starea noastră de cetăţeni. Moştenirea Revoluţiei Române este una eminamente pozitivă şi ea trebuie apărată de toţi cei care cred în libertate şi în democraţie. Mă înclin în faţa memoriei tuturor celor care au luptat pentru libertate în anii totalitarismelor româneşti, a celor care, în decembrie 1989, au făcut posibilă schimbarea care a adus România în familia naţiunilor europene”, a scris Ion Iliescu.


Ultimele stiri
Ministrul Culturii retrage proiectul pilot care le-ar fi impus actorilor să raporteze în scris activitatea de la teatru:…

Romsilva a câştigat definitiv procesul pentru cele 43.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal | AUDIO

Gorj: O fetiță în vârstă de patru ani, adusă inconștientă la spital de mama ei. Medicii au anunțat…

Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea…

Piața Victoriei: Greve și proteste – risc de blocaj? Invitat este sociologul Vladimir Ionaș | AUDIO

Curtea de Apel București a respins cererea angajaților ASF, care solicitaseră anularea deciziei Guvernului de a le fi…

A fost inaugurat primul buncăr oncologic la Spitalul Universitar de Urgență din București. Managerul unității: „Tehnicile de radioterapie…

Rezistența Digitală” discutată la DEȘTEPTAREA

Cristian Tudor Popescu, despre discursul lui Sorin Grindeanu la dezbaterea cu primarii: „Retorisme și patetisme. Mă gândesc cu…

CCR ar putea amâna din nou decizia privind reforma pensiilor magistraților, după ce unul dintre judecători ar fi…