Confidenţialitate


Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea privind criteriile de numire


Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea privind criteriile de numire

Sursa foto: Shutterstock

Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, cererea prin care avocata AUR Silvia Uscov solicita suspendarea numirii profesorului clujean Dacian Dragoș ca judecător la Curtea Constituțională. Instanța a admis, însă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de Administrația Prezidențială, pentru a clarifica semnificația sintagmelor „activitate juridică” și „învățământ superior juridic”, prevăzute de lege drept criterii de numire la CCR.

Soluția Curții de Apel este definitivă în ceea ce privește sesizarea CCR de a clarifica sintagma „activitate juridică sau în învățământul juridic superior”.

„Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în măsura în care aceste dispoziții legale ar fi interpretate în sensul că sintagma «activitatea juridică sau în învățământul juridic superior» ar putea viza, pe de o parte, doar activitatea didactică din cadrul unei facultăți de drept, și nu și activitatea didactică de predare a diferitelor discipline de drept în cadrul oricăror facultăți (ca instituții de învățământ superior), respectiv, pe de altă parte, ar putea viza exclusiv funcția de avocat, judecător, procuror, notar sau consilier juridic, și nu și activitatea de cercetare (în domeniile dreptului), cercetare științifică (în domeniile dreptului), consultanță juridică de specialitate, inclusiv în administrația publică ori în elaborarea de acte normative, prin raportare la dispozițiile art. 53 și art. 143 din Constituția României.”

Decizia prin care s-a respins cererea de suspendare a judecătorului Dacian Dragoș poate fi atacată cu recurs, în termen de cinci zile de la comunicare.

Acțiunea a fost depusă pe 12 ianuarie de avocata AUR Silvia Uscov și vizează legalitatea procedurii prin care Dacian Dragoș a ajuns membru al CCR la propunerea președintelui Nicușor Dan. O cerere similară a fost formulată și în cazul lui Mihai Busuioc, numit judecător constituțional printr-o hotărâre a Senatului. Deși cele două acțiuni au fost înregistrate simultan, instanța a stabilit termene diferite.

Silvia Uscov susține că Dacian Dragoș și Mihai Busuioc nu îndeplinesc condițiile de vechime pentru a fi numiți judecători la CCR, și anume cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

În replică, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a transmis că Dacian Dragoș este angajat al instituției din 2002, parcurgând toate etapele carierei universitare, de la asistent la profesor universitar.

Procesul de la Curtea de Apel București are o miză uriașă, deoarece mâine – după mai multe amânări – cei nouă judecători ai Curții Constituționale ar urma să ia o decizie privind pensiile speciale ale magistraților. Printre cei cinci judecători favorabili legii se numără și Dacian Dragoș, iar suspendarea sa ar face imposibilă luarea unei decizii, întrucât Curtea ar funcționa cu opt membri, iar voturile ar fi egale, patru la patru.


Ultimele stiri
Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează