Confidenţialitate


Inundații în comuna Biliești, Vrancea


Inundații în comuna Biliești, Vrancea

Peste 70 de gospodării au fost inundate la Bilieşti, Vrancea,  şi circa 550 de hectare de culturi au fost distruse în totalitate de apele revărsate ale râului Putna.

Potrivit primarului comunei, Vasile Chirilă, în 35 de gospodării, apa a intrat şi în case.

 

În jur de 40 de persoane și-au părăsit locuințele, iar 17 au fost evacuate de cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

Edilul  spune că lucrurile ar fi putut fi şi mai grave în localitate dacă în cursul nopţii nu ar fi spart un canal de irigații pentru a lăsa apa să curgă pe câmp :

“Am aflat din mesajele primite de la meteo că va ploua în continuare.  La noi n-ar fi o problemă, doar că plouă la munte. Şi apa asta (..) se strânge ca într-un lighean şi vine spre noi. Dacă aseară nu reuşeam să sparg digul, canalul de irigaţii al ANIF-ului, lucru care trebuia făcut de 16 ani (…), dacă nu făceam acea breşă, apa aici era de un metru până la jumătatea localităţii”.

În localitate intervin mai multe echipaje ale ISU Vrancea pentru monitorizarea situaţiei şi ajutorarea persoanelor aflate în nevoie.


Ultimele stiri
Luca Niculescu a depus la Parlament lista cu Guvernul pentru care va cere votul de învestitură și programul…

Care sunt prioritățile viitorului Executiv. Luca Niculescu: „Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în…

Oana Țoiu: Luca Niculescu va fi un premier cu „putere de împrumut”. Rolul premierului desemnat în aderarea României…

Picnic în Familie revine cu o ediție specială de Halloween, pe 24 octombrie

Franţa: Premierul denunţă transformarea protestelor elevilor într-o „mişcare de violenţe urbane”

Guvernul demis nu poate aloca bani pentru restanțele salariale ale magistraților. Motivul invocat de Palatul Victoria | AUDIO

Dr. Teodor Holhoș, la „La Drum cu Europa FM”: „Am riscat totul și am pus banii de nuntă…

Cei cinci membri ai echipajului de pe nava „Wide Trader”, transportați la spital, sunt cooperanți. Continuă operațiunile pentru…

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică | AUDIO

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Reacția Executivului: „Guvernul interimar nu poate…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează