Luca Niculescu a depus la Parlament lista cu Guvernul pentru care va cere votul de învestitură și programul de guvernare. Marți va avea loc votul în plenul Parlamentului | AUDIO
Sursa foto: Inquam / George Călin
Luca Niculescu a depus în această seară la Parlament lista cu numele miniștrilor care ar putea face parte din viitorul Guvern. Din el fac parte toți cei 11 miniștri ceruți de PSD și 6 miniștri independenți. O noutate apare la Ministerul Educației unde va exista și un post de ministru delegat.
Ministrul Educației este propus Sorin Costreie, consilier al președintelui Nicușor Dan. Se înființează și un post de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar. Propunerea este social democratul Sorin Gabriel Ionescu.
Un alt ministru delegat va fi independentul Dumitru Costinel Bogdan propus la Digitalizare și Inteligență Artificială, parte a Ministerului Economiei ce va fi condus de social democratul Daniel Zanfir.
Ministerul Afacerilor Externe ar urma să fie condus de independentul Sebastian Dănuţ Neculăescu, ambassador și reprezentant permanent al României la NATO. Un alt independent este propus și la Ministerul Energiei: Dumitru Chisăliță, fondatorul Asociației Energia Inteligentă. Singurul ministru din actualul guvern demis propus să-și continue mandatul este Alexandru Nazare, independent, la Ministerul Finanțelor.
Portofoliul de la Ministerul Culturii ar putea fi preluat de Ioana-Ruxandra Victoria Ciocan, fondatoare Art Safari.
Social democrații vor avea toate ministerele cerute miercuri seara. Printre ele: Internele, Justiția, Apărarea, Transporturile, Mediul, Agricultura și Sănătatea
Odată cu lista miniștrilor, premierul desemnat a depus și programul de guvernare. Acesta prevede indexarea pensiilor din 2027, un țintă de deficit de 5,2 la sută și eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri.
Calendarul audierilor și a votului pentru Guvernul Luca Niculescu
Cei nominalizați să facă parte din viitorul guvern trebuie să treacă de audierile din comisiile permanente din Camera Deputaților și Senat. Acestea vor începe luni, pe 19 octombrie, de la ora 12:00, iar primul pe listă va fi social-democratul Florin Barbu, propus pentru a prelua Ministerul Agriculturii.
Audierile vor continua și marți, 20 octombrie începând cu ora 09:00, primul nume care va ajunge în fața comisiilor va fi Radu Marinescu- Justiție. Ultimul ministru propus care va intra la audieri marți va fi Alexandru Rogobete- Sănătate- la ora 11.
Votul final de învestitură va avea loc tot marți de la ora 14:00. Reamintim că pentru investirea guvernului sunt necesare cel putin 233 de voturi.
Într-o postare pe Facebook, premierul desemnat Luca Niculescu, a spus că „miniștrii au parcursuri diferite, dar vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate-să lucreze pentru România”.





