Confidenţialitate


Intrarea la clubul mistuit de incendiu, devenită loc de pelerinaj


Intrarea la clubul mistuit de incendiu, devenită loc de pelerinaj

Mii de persoane au trecut, în ultimele ore, prin faţa intrării clubului bucureştean Colectiv, mistuit de un incendiu care a ucis 30 de persoane.

Zona s-a umplut de candele, lumânări şi flori.

La locul tragediei au mers să se reculeagă rude şi prieteni ale celor care au pierit  sau care au fost răniţi în incendiu, dar şi bucureşteni care nu cunoşteau victimele, dar care au răspuns apelului mobilizator de pe reţelele de socializare.

Cu toţii vor ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere, iar autorităţile să adopte măsuri care să preîntâmpine astfel de tragedii.

Ceremonii comemorative au fost organizate și în alte orașe ale țării.

Într-un mesaj video, postat pe pagina sa de Facebook, preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel la solidaritate, cerând autorităţilor să dea dovadă de responsabilitate.

Ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, a anunţat că, în această seară, vor sosi la Bucureşti doi specialişti francezi în tratarea arsurilor. Aceştia li se vor alătura echipei israeliene care a efectuat, astăzi, primele intervenţii.

140 de răniţi sunt spitalizaţi, majoritatea în stare critică sau gravă. În jur de 30 sunt neidentificaţi.

Medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, a avertizat că numărul deceselor ar putea creşte.

În urma incendiului care a îndoliat România, premierul Victor Ponta a cerut verificarea autorizaţiilor de funcţionare pentru toate cluburile din țară.

Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Colectiv spune că patronii au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era ”prea scump”.

O văduvă, mamă a 5 copii, angajată la negru la clubul Colectiv şi plătită cu 100 de lei pe zi, a murit în incendiul de vineri noapte. Potrivit Mediafax, femeia a mers la serviciu în locul unei colege, care se simţea rău. Inspecţia Muncii face propriile verificări.

Dosarul a fost preluat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă şi distrugere.

Procurorii au ridicat, ieri, probe de la locul tragediei. Astăzi, la Poliţia Capitalei, au fost audiaţi primii martori, supravieţuitori ai tragediei.

O echipă de experţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani a ajuns la Bucureşti pentru a investiga cauzele izbucnirii incendiului care a cuprins, aseară, clubul bucureştean Colectiv. INCD-INSEMEX este singurul institut din ţară cu specialişti care pot stabili cu exactitate cauzele producerii unei asemenea tragedii.

Primarul Sectorului 4 susţine că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, au fost îndeplinite toate formele legale pentru funcţionarea clubului.

Primăria Capitalei a anunţat că asigură locurile de veci şi cheltuielile de înmormântare pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu. Familiile victimelor pot să facă solicitare în acest sens la numărul de telefon 0800.800.868.

Numeroase persoane au mers la Centrul de Transfuzie din Capitală să doneze sânge pentru supravieţuitori.


Ultimele stiri
Cultul personalității la Ministerul Sănătății. 47 de postări pe pagina de Facebook a instituției despre Alexandru Rogobete în…

Franța: Doi copii au murit după ce un autobuz interurban s-a răsturnat într-un șanț, în estul țării. Ministrul…

Suceava: Indignare pe internet după ce patru persoane au cărat gunoi cu drapelul României din curtea primăriei Bosanci.…

Precizările SRI după alerta cu bombă la bordul unei aeronave Tarom: „Amenințările nu s-au confirmat și nu au…

România în Direct. Ne mai permitem o locuință?

Peste 50 de instituții publice nu au fost niciodată controlate de DNSC, arată o investigație Snoop. Marile spitale…

CONAF cere reducerea taxelor pe salariile mici înainte de majorarea salariului minim. Calculul făcut de antreprenoare | AUDIO

În California, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării conditionate. Sunt vizați…

Un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone la Tulcea

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează