Confidenţialitate


Intra in vigoare noul mers al trenurilor


Noul grafi de cirulaţie a trenurilor intră, de astăzi, în vigoare, urmând a fi valabil până la 12 decembrie 2015, potrivit CFR Călători.

În acest interval, se vor afla în circulație peste 1.100 de trenuri.

În perioada iernii, Trenurile Zăpezii vor circula spre și dinspre cele mai căutate stațiuni montane, precum cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei și Petroșani.

Unele trenuri InterRegio, cu plecări din Cluj, Craiova, Pitești și alte orașe, au fost transformate în trenuri Regio, cu opriri în mai multe stații de pe traseu. Astfel că, față de anul 2014, pasagerii vor putea călători cu mai multe trenuri Regio, la tarifele aferente acestui rang de tren.

Pasagerii vor putea să călătorească în afara țării zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena (de la 39 euro/sens), Budapesta (de la 29 euro/sens) și Sofia. De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta și din Timișoara, Brașov, Târgu Mureș și Cluj Napoca.

CFR Călători menționează faptul că, anul viitor, trenurile de pe ruta București Nord – Constanța vor avea, în continuare, durate de parcurs reduse, de aproximativ două ore.

Vor continua lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Sighișoara – Curtici pe coridorul IV Paneuropean, demers care va avea efect direct în diminuarea capacității de circulație (până la 50% pe zonele cu lucrări) și posibile întârzieri accidentale.


Ultimele stiri
Primele reacții ale liderilor politici după ce unul dintre amendamentele PSD nu a trecut în ședințele reunite de…

Forțele Navale Române intervin în sprijinul operațiunilor de căutare a celor patru marinari dați dispăruți după ce un…

Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi”. „A rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că…

S-a suspendat ședința comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament. Se așteaptă acordul liderilor politici după ce PSD a…

Aliații NATO discută pentru a găsi cea mai bună cale de a redeschide strâmtoarea Ormuz, a declarat Secretarul…

CNAS își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate. Vicepreședinta Larisa…

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra fraudelor online, după ce mai multe persoane au folosit în mod fals imaginea…

Unde s-a rupt înțelegerea dintre PSD și AUR pe bugetul de stat. Petrișor Peiu: „Am cerut să ne…

Măsuri în Austria pentru scăderea prețurilor la pompă. În cazul României, reducerea accizelor sau a TVA este ultima…

Rusia cere Academiei Americane de Film să facă o anchetă în cazul documentarului „Mr. Nobody Against Putin”, premiat…