Confidenţialitate


CNAS își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate. Vicepreședinta Larisa Mezinu-Bălan: „Este responsabilitatea noastră să creăm această facilitate” | AUDIO


CNAS își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate. Vicepreședinta Larisa Mezinu-Bălan: „Este responsabilitatea noastră să creăm această facilitate” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Casa Națională de Asigurări de Sănătate se digitalizează: anul acesta își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate, a anunțat vicepreședinta CNAS, Larisa Mezinu-Bălan. Potrivit acesteia, toți furnizorii de servicii din asigurările sociale de sănătate vor fi prezenți în noua aplicație, iar în viitor este de așteptat să fie integrați și furnizori privați, din afara sistemului de stat.

Vicepreședinta CNAS, Larisa Mezinu-Bălan: „Este responsabilitatea noastră să creăm această facilitate, să-l ajutăm pe cetățean să se orienteze cu o aplicație simplă”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Cetățeanul reclamă de foarte multe ori că nu găsește unde să-și facă o investigație în perioada de valabilitate a biletului de trimitere. Și atunci este responsabilitatea noastră să creăm această facilitate, să-l ajutăm pe cetățean să se orienteze cu o aplicație simplă. Acum toți avem geolocație pe telefon. Introduci acolo fie serviciul de care ai nevoie – angiografie, mamografie – fie specialitatea de care ai nevoie, un medic – oftalmolog, cardiolog – și acest serviciu îți arată care sunt furnizorii din sistemul de asigurări sociale de sănătate”, a declarat vicepreședinta CNAS, Larisa Mezinu-Bălan.

Vicepreședinta CNAS, Larisa Mezinu-Bălan: „Ne propunem construirea unei platforme care să poată fi interconectată la platforma europeană”

În cadrul Profit Health.forum, vicepreședinta CNAS, Larisa Mezinu-Bălan, a mai anunțat că, din martie 2029, cetățenii români vor putea utiliza dosarul electronic național și rețeta electronică în spațiul Uniunii Europene.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Ne propunem construirea unei platforme care să poată fi interconectată la platforma europeană, astfel încât, din martie 2029, cetățeanul român – cetățean european – să poată utiliza rețeta electronică și dosarul electronic de sănătate în spațiul european, atunci când călătorește sau când are nevoie de servicii medicale. Ne propunem să extindem acest dosar electronic astfel încât să conțină și rezultate de laborator și rezultate imagistice, astfel încât pacientul să nu mai meargă cu dosarul fizic în sacoșă la medic atunci când are o problemă de sănătate”, a precizat vicepreședinta CNAS, Larisa Mezinu-Bălan.


Ultimele stiri
Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează